x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un microbuz cu persoane care urmau să ajungă în Anglia a căzut în râul Bicaz

Un microbuz cu persoane care urmau să ajungă în Anglia a căzut în râul Bicaz

28 Feb 2020   •   08:33
Un microbuz cu persoane care urmau să ajungă în Anglia a căzut în râul Bicaz
Sursa foto: ISU Neamț

Un microbuz în care se aflau 9 persoane a căzut, în noaptea de joi spre vineri, în râul Bicaz. Potrivit polițiștilor, șoferul ar fi spus că mașina a derapat din cauza poleiului.

Potrivit ISU Neamț, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident produs în comuna Bicaz Chei, unde un microbuz cu 9 persoane s-a răsturnat în albia râului Bicaz.

Persoanele aflate în microbuz s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, pompierii voluntari din cadrul SVSU Bicaz Chei și o ambulanță de la SAJ.

Pompierii au scos din microbuz bagajele pasagerilor, iar cu ajutorul unui utilaj pus la dispoziție de Primăria Bicaz Chei a fost scos și microbuzul din râu.

Nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, au transmis reprezentanții ISU Neamț.

Conform primelor informaţii oferite de reprezentanţii IPJ Neamţ, în microbuzul care pleca spre Anglia se aflau nouă persoane, inclusiv şoferul.

Acesta le-a spus polițiștilor că, din cauza poleiului, mașina a derapat şi a ajuns în albia pârâului. „Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Dimitrie Mocanu.

 

×