Un polițist din Olt a fost bătut de un tânăr din Balș. Omul legii s-a ales cu nasul spart după ce a fost lovit de agresor al cărui autoturism a fost implicat într-un accident rutier, în localitatea doljeană Pielești. Agresorul polițistului, Adrian Grigorie, în vârstă de 25 ani, este cercetat pentru ultraj și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Incidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în dreptul localității Pielești, când agentul principal Sorin Cepoi și alți colegi din cadrul Secției Rularel Pielești au fost solicitați la o constatare a unui accident de circulație.
La fața locului a fost descoperit un autoturism BMW, înmatriculat în Franța, proptit într-un gard, după ce șoferul, Adrian Grigorie, pierduse controlul asupra volanului și lovise o altă mașină, dar și câteva utilaje agricole parcate pe marginea drumului.
Conducătorul auto mirosea a alcool, iar polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,87mg/l alcool pur în aerul expirat
“Atât conducătorul auto, cât şi pasagerul se manifestau violent motiv pentru care au fost imobilizaţi şi în timp ce se deplasau către sediul secţiei, conducătorul l-a lovit cu capul în față pe unul dintre agenții de poliție, provocându-i leziuni”, a declarat agent principal de poliție Amelia Barbu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Polițiștii doljeni i-au întocmit agresorului polițistului dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova îl cercetează pentru ultraj.