x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Două bande rivale din Craiova și-au reglat conturile în plină stradă. Nouă persoane reținute de poliție

UPDATE Două bande rivale din Craiova și-au reglat conturile în plină stradă. Nouă persoane reținute de poliție

14 Iun 2020   •   12:00
UPDATE Două bande rivale din Craiova și-au reglat conturile în plină stradă. Nouă persoane reținute de poliție
Sursa foto: Foto: observator.tv

Nouă bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, au fost reţinuţi, duminică dimineaţa, după ce două bande rivale și-au reglat conturile în plină stradă, cu bâte și cuțite. Patru autoturisme au fost avariate.

Aceștia ar fi fost implicaţi în scandal şi au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, distrugere, ameninţare. Inul dintre ei este acuzat de tentativă de omor.

Cei nouă bărbaţi reţinuţi pentru 24 de ore urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată.

"Cercetările în acest caz au fost desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi Poliţia Municipiului Craiova, sub coordonarea nemijlocită a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Cercetările au fost continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violente, distrugere, ameninţare, dar şi tentativă la omor, de săvârşirea acestei infracţiuni fiind bănuit un bărbat de 39 de ani", transmite IPJ Dolj.

În urma altercației, 12 persoane au fost audiate, anchetatorii căutând și alte patru persoane, care ar fi participat la altercaţie şi care se sustrag cercetărilor.

"În cursul acestei zile (sâmbătă), poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în cartierul Craioviţa Nouă, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat o parte din persoanele implicate în altercaţie, acestea fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În timpul altercaţiei au fost folosite obiecte contondente, fiind totodată provocate avarii unui număr de patru autoturisme", arată IPJ Dolj.

Acesta a fost cel de-al doilea eveniment între cele două grupări.

O altă altercaţie a avut loc pe 2 iunie, când cinci bărbaţi, cu vârste între 19 şi 31 de ani, din Craiova, au oprit în trafic, tot pe Bd.Tineretului, un autoturism în care se aflau alţi trei bărbaţi cu vârste între 30 şi 35 de ani, pe care i-ar fi lovit, provocând distrugeri autoturismului. Anchetatorii au efectuat patru percheziţii domiciliare la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor.

Poliţiştii i-au reţinut pe cei cinci bărbaţi, pe 5 iunie, pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare.

ȘTIRE INIȚIALĂ 14 persoane s-au bătut, în această după amiază, pe o stradă din Craiova, într-o reglare de conturi între două bande rivale. Bătăuşii au folosit bâte şi cuţite. Membrii grupărilor au spart geamurile a patru maşini şi s-au rănit reciproc.

"În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în cartierul Craioviţa Nouă, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat o parte din persoanele implicate în altercaţie, acestea fiind conduse la sediul poliţiei pentru audieri. În timpul altercaţiei au fost folosite obiecte contodente, fiind totodată provocate avarii unui număr de patru autoturisme", a anunţat IPJ Dolj.

Scandalul a pornit după punerea sub control judiciar a cinci dintre membrii unei grupări, în urmă cu două săptămâni, aceștia fiind implicaţi într-un alt conflict în trafic. I-au acuzat pe rivali că i-au dat pe mâna poliţiei, iar acum s-au răzbunat.

În urma incidentelor, unul dintre bătăuşi s-a ales cu tăieturi pe corp şi a fost transportat la spital.

Zeci de poliţişti şi jandarmi au intervenit pentru a aplana conflictul din mijlocul drumului.

O parte dintre scandalagii au fost prinşi şi duşi la Poliţie pentru audieri. Alţii sunt căutaţi, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dolj.

Mediafax

×
Subiecte în articol: bataie craiova bande dolj