x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui: Bărbat arestat preventiv după ce a bătut şi violat o prietenă

Vaslui: Bărbat arestat preventiv după ce a bătut şi violat o prietenă

03 Mar 2017   •   15:37
Vaslui: Bărbat arestat preventiv după ce a bătut şi violat o prietenă

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna vasluiană Bălteni, a fost arestat preventiv după ce a lovit şi violat o femeie de 61 de ani. 

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, cei doi se cunoşteau, între victimă şi agresor existând o relaţie de prietenie. 

Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Vaslui au efectuat cercetări cu privire la fapta sesizată şi au dispus efectuarea unei constatări medico-legale la Serviciul de Medicină Legală Vaslui. S-a stabilit faptul că în seara de 27 februarie, în timp ce se afla la domiciliul său, femeia i-a permis accesul în locuinţă bărbatului, pe care îl cunoştea. Acesta, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să lovească victima şi a supus-o la un act sexual, împotriva voinţei acesteia, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Alina Tonică. 

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, iar ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv la Judecătoria Vaslui. 

În baza probatoriului administrat, pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES 

×