x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO - Comisar OPC, aproape să fie linșat pentru că își făcea datoria

VIDEO - Comisar OPC, aproape să fie linșat pentru că își făcea datoria

22 Aug 2017   •   17:31
VIDEO  - Comisar OPC, aproape să fie linșat pentru că își făcea datoria

Comisarul șef Horia Constantinescu de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului aproape că a fost luat la bătaie de călătorii nemulțumiți că acesta dorește să controleze un autocar arhiplin care circula pe ruta Constanța – Mangalia.

Autocarul oprit în stație i-a atras atenția șefului CJPC pentru că foarte multe persoane erau transportate în picioare, în condițiile în care acest tip de autovehicul nu este prevăzut cu pentru așa ceva, ci doar cu un număr fix de locuri pe scaune.

Nemulțumit că oficialul a oprit mașina în stație pentru control, un călător a început să îl agreseze verbal pe Horia Constantinescu și chiar s-a dat jos din atocar încercând să-l lovească pe reprezentantul CJPC. Bărbatul recalcitrant a fost ținut în frâu de polițiștii locali, veniți în sprijinul comisarului CJPC.

Sursa: radiovacanta.ro

×