x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO - Constanţa: Incendiu violent la o cherhana de pe plaja Vadu

VIDEO - Constanţa: Incendiu violent la o cherhana de pe plaja Vadu

08 Iul 2016   •   14:21
VIDEO - Constanţa: Incendiu violent la o cherhana de pe plaja Vadu

O cherhana de pe Plaja Vadu, situată la aproximativ 45 km nord de Constanţa, pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), a ars în totalitate vineri, în urma unui incendiu spontan, a cărui cauză nu a fost stabilită încă de către pompieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) "Dobrogea", Anca Chiriţă, amplasamentul ce deservea un punct pescăresc la Marea Neagră, era o construcţie uşoară sezonieră, din scândură acoperită cu stuf şi cu podea de lemn, care a ars în totalitate. În spaţiul incendiat erau depozitate cinci butelii încărcate cu propan, unul dintre recipiente explodând din cauza dilatării gazului, dar fără a provoca victime omeneşti, potrivit sursei citate.

Pentru stingerea incendiului au intervenit două autospeciale cu echipaj complet sub comanda inspectorului-şef ISU Constanţa.

În anul 2015, în aceeaşi zonă, un incendiu ce a fost propagat de vegetaţia uscată, a distrus două cherhanale şi 420 de hectare de floră spontană cu habitaturi de păsări şi animale ocrotite, din cadrul ARBDD. AGERPRES

×
Subiecte în articol: plaja vadu incendiu