x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 3.000 de lei amendă pentru bucureştenii care nu-şi înregistrează câinii

3.000 de lei amendă pentru bucureştenii care nu-şi înregistrează câinii

10 Iul 2013   •   14:25
3.000 de lei amendă pentru bucureştenii care nu-şi înregistrează câinii

Proprietarii de câini din Capitală sunt obligaţi să-şi declare patrupedele. În caz contrar, riscă o amendă consistentă, care poate ajunge la 3.000 de lei. Este vorba despre animalele cu vârsta mai mare de patru luni, a căror existenţă trebuie raportată la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, a decis Consiliul Municipiului București.

Astfel, orice cetăţean din Bucureşti care are un câine mai mare de patru luni trebuie să-l înscrie în baza de date a Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) din Bucureşti, formalitate care implică şi microciparea câinelui. Cei ce nu fac acest lucru riscă o amendă de 3.000 de lei, care va fi aplicată de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti.

Sancțiunile vor fi aplicate începând cu prima lună a anului viitor, după ce vor trece cele șase luni în care proprietarii își pot declara animalele de companie.
Excepție fac însă câinii de serviciu ai Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne şi câinii cu varstă mai mică de 4 luni.

Proprietarii animalelor de compania trebuie să completeze o cerere în care trebuie specificată vârsta, sexul, talia și rasa animalului, cât și să trimită o copie a actului lor de identitate.

Animalelor li se va implementa un cip în zona urechii, iar proprietarul va primi un card cu datele animalului. Formularul completat trebuie trimis împreună cu o copie după Cartea de Identitate către ASPA folosind una din metodele următoare: prin poștă, la adresa de corespondență: Calea Călărași nr. 179, Sector 3, București, CP 030617 pe fax, la numărul 031 814 9334 pe e-mail, la adresa inregistrare@aspa.ro

×
Subiecte în articol: caini amenzi maidanezi