x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 305 milioane de euro pentru cercetătorii români

305 milioane de euro pentru cercetătorii români

de Diana Scarlat    |    08 Dec 2011   •   08:03
305 milioane de euro pentru cercetătorii români

Pana in 2014, Norvegia va oferi Romaniei 305 milioane de euro, pentru cofinantarea unor proiecte care sa contribuie la reducerea discrepantelor socio-economice dintre statele membre ale Spatiului Economic European (SEE) si la intarirea relatiilor bilaterale dintre statele donatoare si Romania.

O parte din aceste fonduri au ajuns la observatorul atmosferic 3D de la Magurele, care studiaza poluarea atmosferei pana la 15-20 km altitudine. Aparatul a fost inaugurat in urma cu doua luni si este dotat cu echipamente unice in Europa. Romania a contribuit cu 15% din valoarea proiectului, iar restul banilor au venit de la Programul Norvegian de Cooperare Nationala pentru Crestere Economica si Dezvoltare Durabila. Sistemele lidar cu laser masoara componenta atmosferei. Cu ajutorul lor, specialistii pot spune cu precizie daca avem in atmosfera straturi de praf saharian si daca cenusa vulcanica a ajuns si deasupra Romaniei.
Observatorul mobil masoara atmosfera din diverse zone ale tarii.

De ce este important? Pentru ca astfel pot fi depistate, de exemplu, particulele otravitoare pe care le lasa in atmosfera un nor ca cel de cenusa vulcanica din Irlanda. Romania este puternic afectata de fenomenele care au loc periodic in tarile vecine, precum incendiile de padure din Ucraina, Republica Moldova si din Grecia, fumul fiind adus deasupra tarii noastre.

Norvegia, alaturi de celelalte state SEE/ AELS (Islanda si Liechtenstein), au oferit Romaniei asistenta financiara nerambursabila in valoare de 98,5 milioane de euro prin intermediul a doua mecanisme financiare, Granturile SEE si cele Norvegiene. Contributia Norvegiei la aceasta schema de finantare este de 97%. Negocierile dintre Norvegia si Romania sunt in desfasurare, drept urmare sectoarele care vor beneficia de finantare nu au fost inca stabilite, dar protectia mediului, schimbarile climatice si societatea civila vor constitui o prioritate.

Suma a fost destinata co-finantarii proiectelor din sectoare cheie, precum protectia mediului, eficienta energetica, productia sustenabila, sanatatea si ingrijirea copilului, conservarea patrimoniului cultural, dezvoltarea resurselor umane, dar si organizatiilor non-guvernamentale. Mai mult de 65 de proiecte individuale si 117 proiecte ale ONG-urilor au fost finantate in acest interval. "De cand am devenit ambasador in Romania, am calatorit foarte mult in tara dumneavoastra, vizitand proiecte finantate prin programele EEA si Norway Grants, in care Norvegia este principalul donator. Am vizitat fiecare regiune, de la Marea Neagra pana in nordul tarii, in Muntii Maramuresului. Pentru mine a fost un privilegiu sa vad cum proiecte de succes capata incet- incet viata, contribuind la dezvoltarea zonei in care erau implementate, fapt care ne incurajeaza sa continuam investitiile', a declarat E.S. Dl. Øystein Hovdkinn, ambasadorul Norvegiei la Bucuresti.

×
Subiecte în articol: cercetare finantare