Violistul Liviu Cernat, întors de la Royal Academy of Music : "Chiar dacă talentul meu a fost recunoscut, nu a fost uşor să fiu român în Anglia"
Dan Liviu Cernat este un tânăr violist care a absolvit Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Alba Iulia în urmă cu şase ani. Destinul şi talentul i-au purtat paşii la diferite concursuri şi olimpiade naţionale. Un astfel de eveniment avea să îi marcheze existenţa, ajungând la Londra, unde a reuşit să impresioneze pe toată lumea.
La cei 25 de ani ai săi, Liviu Cernat a obţinut numeroase premii întâi la olimpiadele şi concursurile naţionale de muzică, iar în anul 2001 a fost delegat al României, în calitate de muzician, la a 17-a Sesiune a Parlamentului Tinerilor Europei. Tânărul violist a susţinut recitaluri în România, Suedia, Germania şi Anglia, recitalul de debut la Londra fiind în St. Dunstant in the West, urmat apoi de un altul, în cadrul zilei deschise a corzilor la Royal Academy of Music. Este colaborator al South Bank Sinfonia şi a mai susţinut concerte de muzică de cameră în oraşe din Anglia şi Scoţia. A câştigat Bursa "Ion Raţiu" din Londra-2003 şi 2004, precum şi o bursă la Royal Academy of Muzic Londra, unde a fot student până în anul 2007, la disciplina muzică instrumentală.
"În ianuarie am dat admitere şi am fost acceptat. Din fericire am luat şi bursă. M-am întors în ţară pentru a-mi susţine examenul de Bacalaureat, după care mi-am făcut bagajele şi m-am mutat la Londra", spune cu modestie Liviu Cernat. După trei ani, tânărul instrumentist s-a întors în ţară în urma unor decizii personale, iar studiile şi le-a continuat la Conservatorul din Cluj-Napoca.
Cu toate acestea, experienţa de pe tărâmul londonez i-a marcat existenţa. "Am cunoscut foarte multă lume, dar a fost greu printre străini. Era captivant, dar deloc uşor. În timp am ajuns la un nivel la care eram recunoscut pentru talent, însă admit că nu a fost uşor să fiu român în Anglia. Erau prejudecăţi, chiar dacă talentul meu a fost recunoscut", a completat Liviu. Tânărul muzician s-a acomodat mai greu în Marea Britanie, în prima perioadă fiind singur în majoritatea timpului: doar el şi instrumentele sale: "În primii doi ani nu aveam timp de distracţii. Nu cunoşteam pe nimeni. Locuiam într-un cămin cu muzicieni şi studiul era pe primul loc. În cele din urmă am mai cunoscut şi alţi studenţi români şi am început să mai ies, însă nu foarte mult. Londra este un oraş scump, iar eu trăiam dintr-o bursă..."
"PREA MULT PLAYBACK"
Anul acesta, Liviu Cernat îşi finalizează studiile la Conservatorul din Cluj-Napoca, însă în paralel a început să şi lucreze, la Centrul de Cultură "Augustin Bena" din Alba Iulia. "Am început un proiect intitulat «Între două lumi», care îmbină muzica şi arta plastică. Intenţionăm să organizăm un curs de măiestrie şi tabără de creaţie cu tinerii de la liceele de muzică şi arte plastice", a relatat Cernat.
PASIUNI
Tânărul muzician are şi altfel de pasiuni, pe lângă instrumentele de care este îndrăgostit, la fel ca alţi tineri de vârsta lui. "Îmi place să fac muzică şi îmi place să mă implic în diferite proiecte care să scoată în faţă arta de orice natură, în special muzica şi pictura. Totodată pot afirma că sunt un gurmand. Îmi place mâncarea bună, îmi place să gătesc şi o fac ori de câte ori am ocazia. Îmi place să mă joc pe calculator şi pierd ore bune făcând asta şi îmi place să călătoresc", spune instrumentistul albaiulian.
El are o părere destul de proastă despre modul în care se face muzică în România zilelor noastre: "Nu îmi place de asemenea felul în care se face muzică în ziua de astăzi. Prea mult playback. Nu îmi plac pseudoartiştii. Înţeleg să faci playback acolo unde nu se poate, de exemplu la o emisiune televizată sau în nişte condiţii sărace din acest punct de vedere, dar să plătesc un bilet unde tot ce văd este un artist care se preface că interpretează muzică deja mi se pare josnic".
La Alba Iulia încă se pot face multe lucruri bune pentru cultură, iar Liviu Cernat vrea să impulsioneze acest fenomen destul de precar în ultima perioadă. "Din punct de vedere al evenimentelor culturale organizate, eu zic ca Alba Iulia este un oraş foarte sărac. Spectacole de teatru mai avem, dar nu pot spune că avem de unde alege. Cred că ar trebui făcut mai mult, doar e oraş istoric şi deja turiştii încep să ne viziteze. E frumos, dar ar fi bine să avem să le oferim locuitorilor şi turiştilor cât mai mult. După părerea mea, folclorul merge foarte bine în Alba", spune muzicianul.
Citește pe Antena3.ro