x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A fost finalizat un corp al spitalului de ortopedie din Bucureşti. Vezi cum arată cel mai performant spital de profil din ţară

A fost finalizat un corp al spitalului de ortopedie din Bucureşti. Vezi cum arată cel mai performant spital de profil din ţară

de Mihaela Stănescu    |    04 Apr 2014   •   16:32
A fost finalizat un corp al spitalului de ortopedie din Bucureşti. Vezi cum arată cel mai performant spital de profil din ţară
Un corp al clădirii Spitalului Clinic de Ortopedie şi Traumatologie Foişor din Bucureşti a fost finalizat şi dat în folosinţă astăzi. Spitalul Foişor este singurul spital de stat de ortopedie din ţară, fiind de altfel unul dintre cele mai performante spitale de profil din România.

"Corpul de spital pe care l-am vizitat astăzi a fost construit într-un an de zile, cu tot cu finisaje şi cu dotări. Este vorba despre saloane ultramoderne, demne de anii în care trăim. Este unul din spitalele modernizate, cu toate utilităţile necesare unei unităţi medicale de nivel european. Cred că şi românii au dreptul să beneficieze de un spital ultramodern, unde se practică intervenţii chirurgicale de înaltă tehnicitate" a declarat Primarul General.

Edilul a explicat evoluţia proiectului de extindere şi modernizare a Spitalului, declarând că în perioada următoare se vor contrui şi celelalte corpuri de clădire. Prin construcţiile noi se va mări capacitatea spitalului de la 119 paturi la 247 paturi, va creşte numărul sălilor de operaţie – de la 5 la 8 săli.De asemenea, Primarul General a adăugat că la Spitalul Foişor va fi creată o secţie ATI la standarde europene prin realizarea unui sistem modern de monitorizare a pacienţilor.

"Aşa dorim să arate toate cele 19 spitale aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti. De cinci ani facem investiţii în reabilitări şi consolidări, în dotări şi, aşa cum vedeţi, construim două spitale noi, Foişor şi Gomoiu şi la acestea vom ridica şi ambulatorii, cu fonduri europene", a mai declarat Sorin Oprescu.

Corpul finalizat este compus din subsol, parter şi patru etaje unde pacienţii pot beneficia de condiţii moderne, de nivel european, din care nu lipsesc circuitele de siguranţă, supraveghere, televiziune, internet wireless şi tot ce poate face comodă staţionarea pacientului pe durata îngrijirii sale.

Valoare investiţiei se ridică la suma de 141 de milioane de lei iar pe lângă celelalte corpuri, spitalul va fi amenajat cu 1137 mp de spaţiu verde şi o parcare subterană cu capacitatea de 74 de autoturisme.


×
Subiecte în articol: spitalul de ortopedie Sorin Oprescu