Edilul a mai anunţat că tot în toamnă vor începe lucrările la Sala Polivalentă din Complexul sportiv ''Lia Manoliu'', iar după acestea urmează să se demareze şi lucrările la bazinele de înot şi la patinoarul Mihail Flamaropol.
„Aşa cum am promis încă din momentul construirii Arenei Naţionale, ne preocupăm de refacerea şi dezvoltarea întregului complex Lia Manoliu. Ne preocupă nu doar sportul de performanţă, ci şi sportul de masă. Pentru că un popor care face sport este un popor sănătos!”, a declarat Sorin Oprescu.
Primarul Capitalei a mai explicat că lucrările la Academia de Tenis au fost demarate la începutul lunii iulie şi cuprind şase terenuri de tenis şi două clădiri anexă, care adăpostesc majoritatea funcţiunilor ce ţin de activitatea sportivă.
Propunerea de investiţie constă în construirea unei Arene Multifuncţionale la nivelul standardelor internaţionale contemporane, pe un teren aflat în proprietatea Municipiului Bucureşti, în cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu, pe o suprafaţă de 4,5 ha. În ceea ce priveşte patinoarul Mihai Flamaropol, se doreşte realizarea unui patinoar modern dotat şi echipat la standarde de înaltă calitate şi includerea acestuia într-un circuit public permanent.
Citește pe Antena3.ro