x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase rămâne avocat în Baroul Bucureşti

Adrian Năstase rămâne avocat în Baroul Bucureşti

21 Oct 2013   •   19:49

 Consiliul Baroului Bucureşti a decis că Adrian Năstase poate rămâne avocat, apreciind că faptele care au stat la baza condamnării fostului premier nu au afectat calitatea de avocat, a anunţat decanul instituţiei, Ion Ilie Iordăchescu,scrie Mediafax.

Decanul Baroului Bucureşti, Ion Ilie Iordăchescu, a spus că luni, în şedinţa Consiliului, s-a luat hotărârea completarea motivaţiei hotărârii de menţinere pe tabloul avocaţilor a lui Adrian Năstase.

"Completarea este în următorul sens, şi anume: au fost aduse argumente că faptele care au stat la baza condamnării avocatului Adrian Năstase nu au afectat profesia de avocat", a precizat Iordăchescu.

Comisia formată din consilieri ai Baroului a analizat motivarea reţinută de Consiliu atunci când acesta a decis menţinerea fostului premier în organizaţia profesională. Comisia nu a analizat în acest raport motivarea hotărârii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de condamnare a lui Adrian Năstase, ci motivele date de Consiliul Baroului în decizia de menţinere a fostului premier în profesia de avocat.

Consiliul Baroului a trebuit să se pronunţe din nou în cazul excluderii ui Năstase, pentru că Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a considerat drept nesatisfăcătoare motivele ce au stat la baza primei decizii şi a cerut revizuirea acesteia.
Adrian Năstase a fost invitat la şedinţa din 7 octombrie pentru a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la calitatea sa de avocat. Fostul premier nu s-a prezentat, întrucât a fost prezent la instanţa supremă, acolo unde s-a judecat un nou termen al recursului din dosarul "Zambaccian.


×
Subiecte în articol: adrian nastase baroul bucuresti