x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aeroportul Henri Coandă, 40 de ani de activitate aeronautică

Aeroportul Henri Coandă, 40 de ani de activitate aeronautică

04 Oct 2009   •   00:00

Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti organizează, la 40 de ani de activitate aeronautică civilă, o serie de evenimente în cadrul programului "Porţi deschise la aeroport", cu vizite de agrement în zona de operaţiuni aeroportuare, zboruri de agrement şi un miting aviatic, pe 4 octombrie.



Programul de acţiuni cuprinde vizite programate de aproximativ 30 de minute în zona de operaţiuni aeroportuare (26 septembrie şi 04 octombrie 2009, între orele 13,00 - 17,00) şi zboruri de agrement cu elicopterul, gratuite, de aproximativ 10 minute (26 septembrie şi 04 octombrie 2009, între orele 15,30 - 17,30). De asemenea, va fi organizat şi un miting aviatic cu sprijinul şi participarea Aeroclubului României, Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, Forţelor Aeriene Române şi Centrului de Cercetări şi Încercări în Zbor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (04 octombrie, între orele 10,00 - 12,00). Accesul publicului la mitingul aviatic va fi liber.

După ce în perioada 1940 - 1944 pe Aeroportul militar Otopeni a funcţionat baza aeriană a celui de-al treilea Reich in România, în 1965 creşterea traficului aerian, asigurat până atunci in exclusivitate de aeroportul Băneasa, impun construirea unui nou aeroport. Procesul de transformare a bazei aeriene militare Otopeni în Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni primeşte undă verde. Lucrările au vizat, în principal, modernizarea pistei existente astfel încât să permită aterizarea aeronavelor de mare capacitate, prelungirea pistei pana la 3.500 m (depăşind la acea data pista "bătrânului" Paris-Orly), modernizarea centralei electrice a aeroportului şi construirea unei aerogări pentru pasageri.

În 1969, pe 2 august are loc inaugurarea Salonului Oficial al Aeroportului, cu ocazia vizitei presedintelui american Richard Nixon, iar pe 13 aprilie 1970 este inaugurată aerogara pentru pasageri, cu o capacitate de prelucrare de 1,2 milioane de pasageri/an.

În total, Aeroportul Otopeni deţine circa 60 la sută din traficul aerian, în timp ce aeroporturile Băneasa şi Timişoara câte 12 la sută, iar Aeroportul din Cluj - şapte la sută din trafic.Aeroportul Internaţional Henri Coandă a înregistrat, în 2008, un trafic de 5 milioane de pasageri, în creştere faţă de anul precedent cu 11,64 la sută, devenind, astfel, cel mai rentabil aeroport din România. Pe primele şase luni ale anului, Aeroportul a înregistrat în primele un profit net de 32,34 milioane lei, ceea ce reprezintă circa 87 la sută din profitul net obţinut în prima jumătate din 2008. În ceea ce priveşte cifra de afaceri obţinută în S1 2009, aceasta a ajuns la 135,28 milioane de lei, fiind aproape egală cu cea realizată în aceeaşi perioadă din 2008. Aeroportul Henri Coandă a înregistrat în semestrul I 2009 un număr de 2,02 milioane de pasageri, din care 1,78 milioane au călătorit spre destinaţii internaţionale, iar 237.071 spre destinaţii interne.

Traficul de pasageri aferent acestei perioade reprezintă aproximativ 86 la sută din cel înregistrat în prima jumătate a anului 2008. Numărul de mişcări aeronave din semestrul I 2009 a cunoscut însă o creştere, înregistrându-se 35.054 mişcări, cu aproximativ 1,5 la sută mai multe în comparaţie cu semestrul I 2008. Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni va demara în 2011 lucrările de construcţie la noul terminal, ce va avea o capacitate totală de circa 20 milioane de pasageri pe an la finalizarea lucrărilor. Lucrările vor demara după finalizarea etapei a treia de dezvoltare a Aeroportului, prin intermediul căreia capacitatea aeroportului va ajunge la circa şase milioane pasageri pe an. Etapa a treia de dezvoltare prevede extinderea sălii de îmbarcare până la 12 avio-punţi şi conexiunea cu cele două terminale. Totodată, în această etapă vor fi extinse cu 50 la sută aerogările de plecări internaţionale şi de sosiri internaţionale. Aeroportul îşi va moderniza şi fluxurile în conformitate cu Acordul Schengen, va avea un salon oficial modernizat, urmând să fie modernizată pista 1 şi să fi construită o nouă parcare.

În 2007, au demarat studiile de prefezabilitate/fezabilitate aferente programului de dezvoltare a infrastructurii aeroportului pe termen lung, care prevede dezvoltarea infrastructurii conexe de transport rutier şi pe cale ferată, în vederea asigurării accesului în zona de est a aeroportului. Va fi construit un nou terminal de pasageri şi o platformă multimodală destinată transportului cargo. Totodată, vor fi construiţi patru kilometri de cale ferată, patru kilometri de metrou cu o staţie subterană multi-nivel tren/metrou, un centru de business de aproximativ 5.000 de metri pătraţi şi un hotel cu o capacitate de 200 de camere.

×
Subiecte în articol: observator