Potrivit Poliției Ilfov, luni de dimineață, polițiștii din Otopeni au fost sesizați cu privire la faptul că, în apropierea unui șantier din Balotești, un bărbat a fost găsit decedat, de către colegii săi.
Polițiștii au identificat persoana decedată, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 57 de ani, care era angajat ca agent de securitate, având în pază obiectivul din apropiere.
Din primele verificări bărbatul nu prezenta urme de violență.
A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea activităților din competență.
În prezent polițiștii din Otopeni fac cercetări pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.
(sursa: Mediafax)