x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alexandru Rafila, despre redeschiderea bisericilor, parcurilor și frizeriilor

Alexandru Rafila, despre redeschiderea bisericilor, parcurilor și frizeriilor

01 Mai 2020   •   10:42
Alexandru Rafila, despre redeschiderea bisericilor, parcurilor și frizeriilor

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a vorbit joi despre vârful epidemiei de coronavirus, redeschiderea bisericilor și parcurilor, măsuri de relaxare pe care le pregătesc autoritățile după 15 mai.

"Eu am informații indirecte despre ce se întâmplă. Există o comparare a măsurilor și posibilitatea de a le menține sau relaxa, depinde de gradul de risc pe care îl implică apropierea între persoane și numărul de persoane pe care îl implică acea activitate. 

De exemplu, la frizerie apropierea este mare, dar numărul de persoane este mic. (...) Cred că se vor deschide unele magazine, fără declarație, parcurile, dar va trebui să purtăm măști. 

Cred că va începe și zona economică, cred că clădirile de birouri se vor deschide. (...) 

Cred că s-ar putea redeschide și bisericile cu măsuri de distanțare", a spus președintele Societății Române de Microbiologie.

Sursă: Mediafax

×
Subiecte în articol: alexandru rafila