x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alte două decese înregistrate în România ca urmare a infectării cu tulpina Delta

Alte două decese înregistrate în România ca urmare a infectării cu tulpina Delta

07 Iul 2021   •   16:26
Alte două decese înregistrate în România ca urmare a infectării cu tulpina Delta

Două noi decese s-au înregistrat în România, ca urmare a infectării cu tulpina Delta. Victimele nu erau vaccinate.

Conform informațiilor INSP, alte două decese au fost înregistrate ca urmare a infectării cu tulpina Delta.

Persoanele, cu vârste de 62, respectiv 35 de ani, sunt din județul Bacau și erau nevaccinate, deși aveau condiții medicale preexistente, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

CNCAV anunța anterior că, până miercuri, în România au fost înregistrate 57 de cazuri de infectare cu tulpina Delta și un deces la o persoană de 72 de ani, din Pitești.

×