x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alți 17 români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza în Egipt

Alți 17 români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza în Egipt

de Redacția Jurnalul    |    14 Noi 2023   •   22:30
Alți 17 români și membri de familie ai acestora, evacuați din Fâșia Gaza în Egipt

Un grup de 17 persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, aflate în Fâșia Gaza au fost evacuate marți în Egipt, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit MAE, marți, un număr de 17 persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, au ieșit din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah și se află pe teritoriul egiptean, în drum spre Cairo.

Aceștia au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE și reprezentanți ai Ambasadei României în Egipt, urmând a fi însoțiți până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză MAE.

Cetățenii evacuați urmează să ajungă în România în perioada următoare.

MAE reamintește că, până la acest moment, 220 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România.

MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: romani evacuaţi gaza