x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anchetă pentru furt calificat

Anchetă pentru furt calificat

de Violeta Fotache    |    08 Apr 2009   •   00:00

Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat ieri că a preluat de la Parchetul Judecătoriei Buftea dosarul privind furtul maşinii omului de afaceri Gigi Becali şi că ancheta se desfăşoară sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.



Reamintim că Poliţia s-a autosesizat pentru a-i ancheta pe hoţi abia după arestarea lui Gigi Becali, adică la două luni după producerea furtului maşinii de lux a finanţatorului Steaua. Acelaşi Parchet al Capitalei informa însă încă de vineri că cercetările care se efectuează în dosarul arestării lui Gigi Becali şi a altor patru persoane "au ca obiect stabilirea, sub toate aspectele, a situaţiei de fapt, descoperirea tuturor infracţiunilor, identificarea tuturor făptuitorilor şi stabilirea răspunderii penale a acestora".

Două cereri pentru eliberarea lui Becali
Apărătorii finanţatorului echipei Steaua vor depune două cereri de eliberare a clientului lor. Acest lucru se va întâmpla însă numai după ce Tribunalul Bucureşti îşi va motiva hotărârea prin care s-a stabilit că este legală decizia dată în cazul lui Gigi Becali de Judecătoria Sectorului 1. Avocatul Cătălin Dancu a precizat că cele două cereri pentru eliberare vor fi motivate în funcţie de argumentele Tribunalului. Apărătorii vor depune în acelaşi timp o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar şi una de eliberare provizorie pe cauţiune.

×
Subiecte în articol: observator