x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Andrei Zaharescu, numit consul general al României la Cape Town

Andrei Zaharescu, numit consul general al României la Cape Town

18 Oct 2013   •   13:19
Andrei Zaharescu, numit consul general al României la Cape Town

Andrei Zaharescu a fost trecut din postul de purtător de cuvânt al Guvernului în cea de consul general la Cape Town (Africa de Sud), potrivit Mediafax. Informaţia a fost confirmată de premierul Victor Ponta. Activitatea de comunicare va fi coordonată în perioada următoare de către consilierul său Mirel Palada.

Numirea în funcţie a fost aprobată astăzi, prin hotărâre de guvern.

Andrei Zaharescu a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului în luna mai a anului trecut, imediat după instalarea Guvernului USL. Anterior, Zaharescu a lucrat ca prezentator de televiziune.

Mirel Palada, doctor în sociologie și cadru didactic la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, fusese numit, pe 4 septembrie, consilier de stat pe probleme de strategii guvernamentale.


×