x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Antenele, cea mai vizionată platformă multichannel în mediul urban

Antenele, cea mai vizionată platformă multichannel în mediul urban

02 Mar 2016   •   18:21
Antenele, cea mai vizionată platformă multichannel în mediul urban

 Televiziunile Grupului Intact sunt lider de audienţă pe toate intervalele orare, în rândul telespectatorilor din întreg mediul urban. Antena 3 este lider de audienţă pe toate intervalele orare, pe targetul românilor care locuiesc la oraşe şi care au vârste mai mari de 18 ani. Antena 1 lansează, în curând, mega show-uri şi are creşteri de audienţă pe publicul comercial. Euforia TV devine, pe 7 martie, Happy Channel, un post adresat familiei, singură staţie din România care militează pentru  drepturile femeilor, sub sloganul “Tot ce vreau”. Despre toate acestea, pe larg în rândurile care urmează.

Leadership absolut pentru televiziunile Intact în zona urbană
Televiziunile Intact sunt lider de audienţă pe toate intervalele orare, în rândul telespectatorilor din mediul urban, inclusiv în Whole Day şi Prime Time.
Antenele au şi cele mai urmărite emisiuni în Day Time (10,00 – 16,00) şi în Access (16,00 – 19,00), de către telespectatorii cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani. La nivel Naţional, posturile Intact conduc clasamentul în intervale orare cheie.
 
IMG_FEB_2016_RO
Antena 1, creştere pe segmentul 18-49
Strategia de programe a Antenei 1, de întinerire a publicului şi de atragere a unui număr mai mare de telespectatori din mediul urban, cu vârste între 18 şi 49 de ani, are efecte concrete: Antena 1 creşte  pe majoritatea intervalelor orare pe targetul comercial şi este lider de audienţă în intervalul DayTime (10,00 – 16,00). Show-urile de succes din Prime-Time în luna februarie, “Te pui cu blondele”, “Next Star “ şi “Te cunosc de undeva”, vor fi urmate de cinci producţii importante, “Chefi la cuţite”, “În puii mei”, Bravo, România”, “IUmor” şi “Insula iubirii” (sezonul al doilea).
 
La nivelul target-urilor All Urban şi Naţional, Antena 1 conduce clasamentul televiziunilor în Day Time şi Access (interval orar în care sunt difuzate Observatorul orei 16,00, dar şi emisiunea Acces Direct, prezentată de Simona Gherghe.)
 
Cele mai urmărite emisiuni ale Antenei 1, la nivelul publicului cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, au fost, în luna fenruarie, “Te cunosc de undeva”, “Next Star” şi “Te pui cu blondele”.
 
Emisiunile zilnice ale postului – show-urile marca Observator, Neatza cu Răzvan şi Dani, Acces Direct, Mireasă pentru fiul meu, Un show păcătos sunt, de asemenea, pe primele locuri în ceea ce priveşte contribuţia adusă la audienţă trustului.
 
Frozen, filmul de animaţie laureat al premiului Oscar, a avut o cota de piaţă de 23,7% în  rândul publicului tânăr, situându-se pe primul loc în clasamentului producţiilor cinematografice transmise de Antena 1 în acest an.
 
A1_Feb_2016_RO

Antena 3, lider absolut
Postul de ştiri al Intact Media Group este lider de audienţă pe targetul telespectatorilor cu vârste de peste 18 ani, pe nişă de ştiri. Antena 3 ocupă primele locuri ale clasamentului audienţelor în nişă ştirilor pe toate intervalele orare.
 
Cele mai urmărite emisiuni ale postului au fost, în luna februarie: “Sinteza zilei” (Mihai Gâdea), “Punctul de întâlnire” (Radu Tudor) şi “Subiectiv” (Răzvan Dumitrescu). În medie, în luna februarie, peste 400 000 de telespectatori din publicul cu vârste de peste 18 ani au urmărit emisiunea realizată de Mihai Gâdea.
 
Şi pe targetul comercial, Antena 3 este, în Whole Day şi Prime-Time, lider al nişei de ştiri.
 
A3_audiente_ian_2016RO

Antena Stars creşte în Prime Time
Postul care transmite cele mai interesante ştiri mondene ale zilei are creşteri importante de audienţă în Prime-Time (19,00 – 23,00), dar şi în Late Fringe (23,00 – 26,00), pe publicul comercial, comparativ cu luna februarie a anului trecut.
 
Cele mai urmărite emisiuni ale postului au fost Party-Tură cu Mihai Morar, serialul “Alege dragostea” şi “Party Like a Star”.
 
 

Euforia TV devine Happy Channel din 7 martie
Începând cu 7 martie, Euforia TV îşi va schimbă grafica de post, sigla, precum şi grilă de programe. Astfel, de luni, pe post vor putea fi vizionate “Prizonieră dragostei”, dar şi producţii Televisa precum “INima mea e a ta” şi “Fiorella spune da”. De marţi, 8 martie, la Happy Channel începe şi difuzarea producţiilor proprii, “Dreptul la fericire” şi “Happy Day”.

“Dreptul la fericire” este un show militant, care îşi propune să prezinte şi să găsească soluţii pentru problemele şi traumele cu care se confruntă femeile. “Happy Day” este un magazin COOLtural ai carui moderatori şi realizatori sunt Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman. Alte repere ale noii grile Happy
Channel vor fi “Doctor House”, “Prietenii tăi”, “White Collar” şi “Revenge”.
 
 

ZU TV, televiziunea celor tineri
Postul de muzică dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 15 – 34 de ani are creşteri de audienţă în Access, comparativ cu luna februarie a anului trecut, iar cele mai urmărite show-uri ale postului au fost “Morning Zu”, “Adevăr& Provocare” şi “Poliţia Muzicii”.
 
IMG_OAMENI_RO
Intact Media Group mulțumeste publicului și partenerilor de business pentru încredere și susținere. IMG oferă un mix complet de conținut, prin platforma sa multi-channel, pentru toate segmentele de vârstă și preferințele de consum.

×