x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Antisemitism - Scandal la Radio

Antisemitism - Scandal la Radio

de Eliza Popa    |    13 Sep 2005   •   00:00

Parea ca se linistisera apele la Societatea Romana de Radio (SRR), dupa marea agitatie sindicalista, menita a inlocui vechea conducere. Dar n-a fost sa fie, caci o decizie cu iz de "premiu de consolare" pentru unul dintre "sefii" protestatarilor de la SRR, Bogdan Radulescu, face valuri in Israel, cu ecou la Bucuresti.

RASPLATA. Unul dintre redactorii radioului, Bogdan Radulescu, cel care s-a aflat in fruntea contestatarilor fostului presedinte director general Dragos Seuleanu, a fost trimis in Israel, la un seminar pe teme de lupta impotriva terorismului, organizat de centrul interdisciplinar de la Herzlia. Nimic deosebit, la prima vedere. Dar Radulescu este mentionat, printre alti negationisti, in Raportul Comisiei Wiesel privind Holocaustul in Romania, in subcapitolul "Negationismul integral", pentru ca numele sau a figurat de multe ori in paginile revistei de extrema-dreapta Maiastra. Culmea ironiei este faptul ca Radulescu, al carui nume face acum valuri in presa israeliana, a primit viza de la Ambasada Israelului! Deranjati de alegerea facuta de noua conducere a SRR, ziaristii de la Viata noastra, publicatie in limba romana din Israel, au dat publicitatii un articol acid pe aceasta tema. "Oare acolo, la Bucuresti, raportul Wiesel a fost aruncat la gunoi?", se intreaba Viata noastra.

APARARE. Primul cotidian din Romania care a publicat informatia privind mentionarea lui Radulescu in respectivul raport este Ziua. Tot acolo, jurnalistul de la radio a publicat un drept la replica, in care preciza ca este gata sa raspunda in fata legii pentru textele sale, pe care, de altfel, le pune la dispozitia Centrului Elie Wiesel.

×
Subiecte în articol: observator