x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arafat avertizează: Riscăm să înregistrăm decese între persoanele care au nevoie de sânge

Arafat avertizează: Riscăm să înregistrăm decese între persoanele care au nevoie de sânge

24 Mar 2020   •   23:46
Arafat avertizează: Riscăm să înregistrăm decese între persoanele care au nevoie de sânge

România riscă să înregistreze decese între persoanele care au nevoie de sânge și de derivați din sânge, deoarece donatorii sunt tot mai puțini, din cauza pandemiei de coronavirus. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgențe (DSU), Raed Arafat, îndeamnă oamenii să meargă în continuare să doneze.

Raed Arafat a declarat că medicii de la centrele de transfuzii din țară au semnalat scăderea acțiunilor de donare de sânge, în contextul pandemiei.

„În ultima perioadă colegii din centrele de transfuzii sanguine ne-au semnalat scăderea foarte serioasă a acțiunilor de donare de sânge. Chiar dacă suntem în situația în care ne aflăm la acest moment, să știți că restul patologiilor, restul bolilor continuă să existe și au nevoie de sânge, au nevoie de produse sanguine și au nevoie de salvatorii de vieți care sunt, de fapt, donatorii de sânge, care merg și donează periodic la centrele de sânge”, a spus Arafat.

Din acest motiv, Ordonanța Militară nr. 3 prevede faptul că persoanele care merg să doneze sânge pot ieși din case pentru a face acest lucru.

Secretarul de stat, Raed Arafat, spune că din cauza lipsei donatorilor, România poate înregistra decese printre pacienții care au nevoie de sânge.

„Atragem atenția că această activitate de donare de sânge continuă să existe și este extrem de necesară. Rugăm salvatorii de vieți, donatorii de sânge să-și continue activitatea, centrele de transfuzie sanguină sunt deschise și îi așteaptă. Altfel s-ar putea să înregistrăm decese printre pacienții care au nevoie de sânge și nu vor găsi acest produs extrem de important și bineînțeles, derivatele lui”, a mai spus Arafat.

Măşti și combinezoane pentru personalul medical

Arafat, a mai anunţat, marți seara, că au ajuns în spitalele din ţară 100.000 de măşti şi 15.000 de combinezoane, iar în cursul acestei săptămâni vor mai fi astfel de livrări.

„În cursul nopţii trecute şi a zilei de astăzi (marți - n.r.), IGSU a distribuit pe plan naţional 100.000 de măşti de nivel înalt pentru personalul medical şi 15.000 de combinezoane. E doar o primă livrare”, a spus Raed Arafat.

Potrivit acestuia, urmează ca, în cursul acestei săptămâni, să aibă loc şi alte livrări de echipamente de protecţie către spitale şi unităţi SMURD.

Raed Arafat a mai anunțat că până astăzi, 24 martie 2020, la ora 20.00, în România au fost confirmate 794 de cazuri de coronavirus și au fost înregistrate 11 decese.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: raed arafat