Trei tineri bucureşteni au fost depistaţi de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce îşi probau pistoalele cu gaze, cumpărate din Bulgaria, pe un câmp din judeţul Giurgiu, a anunţat Poliţia Română, citată de Mediafax.
Potrivit Poliţiei Române, cei trei bucureşteni, care au vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, şi-au achiziţionat, sâmbătă, din oraşul bulgăresc Russe, câte un pistol cu gaze, de calibrul 9 milimetri, şi 160 de cartuşe aferente. La întoarcerea din Bulgaria, tinerii au vrut să vadă dacă armele funcţionează şi s-au oprit, pentru a le proba, pe marginea DN5, între localităţile Daia şi Remuş. După ce au tras 23 de cartuşe, bucureştenii au fost depistaţi de poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice, care i-au lăsat fără arme şi muniţie, deoarece aceştia nu deţineau autorizaţie. Mai mult, cei trei tineri bucureşteni sunt cercetaţi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă.
Citește pe Antena3.ro