Prefectul judeţului Argeş, Marcel Proca, a anunţat astăzi că Direcţia Naţională Anticorupţie a început cercetările în cazul împroprietăririlor făcute în pădurea Trivale, care are statut de rezervaţie forestieră, informează Agerpres.
'Din informaţiile pe care le deţin, DNA a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz. Cercetările sunt în faza preliminară, astfel încât mai multe date nu se cunosc până în prezent', a declarat Proca.Prefectul a precizat că şi Romsilva a început o anchetă în acest caz, fiind efectuat un control administrativ al documentelor referitoare la împroprietăririle din pădurea Trivale. 'Când vom avea o informare de la Romsilva privind rezultatul verificărilor, vom putea lua o decizie şi la nivelul Instituţiei Prefectului. Dacă se confirmă anumite ilegalităţi, am putea sesiza Parchetul şi solicita anularea în instanţă a titlurilor de proprietate', a spus Marcel Proca.
Problema Pădurii Trivale a fost ridicată recent de noul şef al Direcţiei Silvice Piteşti, democrat-liberalul Gheorghe Davidescu. El a afirmat că circa 80% din suprafaţa de peste 400 de hectare de pădure a fost retrocedată, aproape toate cele 300 de titluri de proprietate fiind eliberate unor persoane care nu aveau calitatea de moştenitori legali.
În urma afirmaţiilor făcute de Gheorghe Davidescu, prefectul Marcel Proca a cerut efectuarea unor verificări şi a anunţat că, dacă vor fi constatate ilegalităţi, titlurile de proprietate vor fi anulate.
Pădurea Trivale a fost declarată de Consiliul Judeţean Argeş, încă din anul 1993, rezervaţie forestieră, situaţie în care nu ar fi trebuit să facă obiectul unor retrocedări. (V.A.)