x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arta de a munci în siguranţă

Arta de a munci în siguranţă

de Diana Scarlat    |    19 Noi 2009   •   00:00
Arta de a munci în siguranţă

Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă (EU-OSHA) a premiat cele mai bune fotografii tematice din acest an. În cadrul summitului desfăşurat marţi, 17 noiembrie, în oraşul spaniol Bilbao, sub deviza "Locuri de muncă sănătoase", arta fotografică a lăsat imaginea să exprime nevoile lucrătorilor.

"Îngrijitoarea de albine", harnică precum o albinuţă a fost fotografia apreciată de juriul EU-OSHA drept cea mai bună imagine a competiţiei tematice, în cadrul summitului de la Bilbao. Juriul a considerat că fotografia exprimă foarte bine necesitatea unor condiţii mai bune de muncă în Europa. Câştigătorul premiului, Christopher Azzopardi, din Malta, a declarat în cadrul ceremoniei de premiere că a lucrat multe ore la realizarea fotografiei, urmărind de aproape întregul proces de îngrijire a stupilor, alături de lucrătoarea care i-a fost subiect.

"Sunt foarte onorat să primesc acest premiu. Această fotografie a fost cea mai solicitantă dintre toate lucrările mele de până acum. Am purtat echipamentul de protecţie atunci când am realizat fotografia care o înfăţişează pe femeia angajată într-o fermă apicolă din Malta, dar albinele tot au reuşit să mă ciupească de câteva ori. Prin această fotografie am dorit să arăt cât de important este să porţi echipamentul de protecţie atunci când lucrezi într-un mediu periculos", a declarat câştigătorul concursului.

Premiile II şI III au fost acordate lui Eric Despujols, din Franţa şi Rodrigo Cabrita, din Portugalia.

COMPETIŢIA EUROPEANĂ

Pentru concursul de fotografie tematică, organizatorii au primit 1.670 de imagini din toate ţările Uniunii Europene. "Interesul arătat şi talentul creativ au fost cu adevărat încurajatoare. Sunt foarte încântat să premiez cele mai bune şi mai originale creaţii care răspund întrebării noastre: care este imaginea ta pentru munca sigură şi sănătoasă?", a declarat Jukka Takala, directorul agenţiei EU-OSHA, la ceremonia de premiere de la Bilbao. Competiţia a fost organizată în cadrul campaniei agenţiei EU-OSHA pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi evaluarea riscurilor în ţările UE. Participanţii la concurs, fotografi profesionişti sau amatori, au fost inviţaţi să se înscrie în competiţie între 9 mai şi 15 august 2009.

×
Subiecte în articol: observator