Asigurarea obligatorie se scumpeşte, din nou, cu până la 40%. Companiile vor să alinieze cât mai repede preţurile din România la cele europene.
Asiguratorii spun că preţurile la asigurările din România sunt la jumătate faţă de cele din Ungaria. Iar cel târziu până la sfârşitul anului vor să le ajungă din urmă pentru că, spun ei, numărul daunelor a crescut iar sevice-ul este la fel de scump ca în străinătate.
De exemplu, pentru o maşină cu motor de 1400 de centimetri cubi, asigurarea RCA făcută azi costă 716 lei. Din iulie, când asigurarea va fi mai mare cu până la 40 de procente, va costa peste o mie de lei.
Aceste preţuri sunt valabile din vara aceasta când se va aplica înţelegerea pe cale amiabilă în caz de accident fără victime. Dosarul de daună este încheiat direct de asigurat, iar Poliţia va interveni doar dacă şoferii nu se înţeleg în trafic.
Dar de la 1 ianuarie anul viitor, şoferii vor avea alte surprize. Va intra în vigoare sistemul bonus malus. Asta înseamnă că asigurarea obligatorie va scădea pentru şoferii disciplinaţi şi va creşte foarte mult pentru cei care produc multe accidente.
Este bine să aveţi în permanenţă în maşină un aparat foto sau un telefon mobil. Imediat după tamponare, fotografiaţi maşina şi locul accidentului ca să aveţi mai multe probe în faţa asiguratorului.
Dezavantajul e că nu vă mai puteţi încheia în fiecare an asigurări la alte companii ca să scăpaţi de penalizări. Va exista o bază de date unde toate companiile vor vedea istoriul în trafic al fiecărui şofer.
antena3.ro
Citește pe Antena3.ro