x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu, în pericol de a fi închisă din lipsă de personal

Camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu, în pericol de a fi închisă din lipsă de personal

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2024   •   23:15
Camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu, în pericol de a fi închisă din lipsă de personal

Camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu este, joi, în pericol de a fi închisă din lipsă de personal, în condițiile în care există doar doi medici, iar zilnic vin între 120 și 170 de copii pe zi, arată ASSMB, care cere Guvernului „soluții rapide pentru a preveni colapsul general”.

„Administraţia Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) trage un semnal de alarmă în legătură cu profunda criză din sistemul de sănătate. Guvernanții au condus sistemul medical către un colaps iminent prin ignorarea crizei din domeniul sănătății și prin tăierile drastice ale fondurilor alocate spitalelor, punând astfel în situație critică viețile pacienților”, potrivit unui comunicat de presă.

ASSMB arată că vineri camera de gardă de la Spitalul de Copii Gomoiu se află în pericol de a fi închisă din lipsă de personal.

„Spitalul este sub coordonarea ASSMB, însă, în urma ordonanței emise de guvernul Ciolacu, angajările au fost blocate încă de anul trecut. Ca exemplu, peste 40 de asistente și infirmiere au plecat și nu au putut fi înlocuite, iar medicii, oricât de eroi ar fi, nu pot face miracole pentru salvarea de vieți și tratarea corespunzătoare a celor suferinzi. În ultimele trei săptămâni au fost diagnosticați cu gripă în jur de 500 de copii la unitatea sanitară, o medie aproximativă de 200 de cazuri pe săptămână!”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la camera de gardă vin între 120 și 170 de copii pe zi, însă „există doar 2 medici operaționali în camera de gardă”.

„Suntem în situația de a nu mai putea asigura continuitatea actului medical din lipsă de personal. Spitalele nu mai au suficienți medici, asistente medicale și personal auxiliar. Este în pericol sănătatea românilor, fie că sunt pacienți sau cadre medicale. Lipsa personalului în spitale înseamnă epuizarea personalului existent, fiind obligați să lucreze suplimentar, ceea ce duce la epuizarea fizică și implicit la acordarea unui act medical deficitar”. declară Oana Sivache, director
general ASSMB.

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București precizează că a adresat Guvernului, în repetate rânduri, cereri pentru deblocarea posturilor în spitalele Capitalei.

„Niciun Guvern în lumea asta nu face economii din sănătatea propriului popor. Guvernul trebuie să protejeze sănătatea publică - este și un imperativ moral, nu doar o obligație legală. Este inacceptabil ca pacienții să fie tratați discriminatoriu în funcție de apartenența spitalului la Ministerul Sănătății, primării sau consilii județene”, subliniază Oana Sivache, director general ASSMB.

ASSMB face din nou un apel de urgență către Guvern, cerând „soluții rapide pentru a preveni colapsul general din sistemul medical”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ASSMB gomoiu