x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedia de la Lacul Morii. Rezultatele autopsiei femeii ucise de câini. Care au fost cauzele decesului Anei

Tragedia de la Lacul Morii. Rezultatele autopsiei femeii ucise de câini. Care au fost cauzele decesului Anei

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2023   •   14:35
Tragedia de la Lacul Morii. Rezultatele autopsiei femeii ucise de câini. Care au fost cauzele decesului Anei

Ana Oros Daraban, în vârstă de 43 de ani, a fost ucisă de câini în București, pe Lacul Morii. Autopsia a dezvăluit că artera femurală a fost sfâșiată, ceea ce a produs moartea rapidă a femeii.

Femeia a sângerat până la moarte și avea mușcături pe toată suprafața corpului au explicat specialiștii.

„Leziunile majore produse de mușcăturile câinilor au fost incompatibile cu viața. Hemoragia externă a fost masivă și a condus la deces. 

Mușcăturile au produs leziuni și la nivelul unor vase de sânge mari, inclusiv artera femurală”, au precizat surse judiciare pentru Gândul

Practic, femeia a murit la fel ca japonezul ucis de câinele maidanez, denumit ulterior Bosquito, în anul 2006. Și atunci decesul a survenit după ce bărbatul a pierdut mult sânge, fiind sfâșiată artera femurală în urma mușcăturii maidanezului.

Cine era Ana, femeia ucisă de câini

Ana Oros Daraban era pasionată de drumeții, sport și alergat. Participa la maratoane și competiții și făcea parte din Alpin Club Pro-Mont București. De asemenea, făcea voluntariat în cadrul Pachamama România.

Era din Baia Mare, dar locuia în București. A absolvit Universitatea de Nord din Baia Mare și a obținut doctoratul la Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti - UTCB, iar în prezent urma studii postdoctorale la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, potrivit prezentării sale publice de pe Facebook.

Potrivit apropiaților, Ana Oroș a fost atacată de maidanezi și în 2022, când ar fi ajuns la spital cu multiple mușcături la nivelul capului și membrelor. Se pare că atunci, ea ar fi fost salvată de un grup de bicicliști care au trecut prin zonă.

 

 

×