x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Procesul contopirii pedepselor în cazul Năstase, amânat cu o lună

Procesul contopirii pedepselor în cazul Năstase, amânat cu o lună

03 Feb 2014   •   08:38
Procesul contopirii pedepselor în cazul Năstase, amânat cu o lună
UPDATE 11:32 - Tribunalul Bucureşti a amânat luni pentru data de 3 martie judecarea cererii prin care fostul premier Adrian Năstase solicită contopirea pedepselor pe care le-a primit în dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian", potrivit Agerpres.

Motivul amânării l-a constituit faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a motivat încă decizia prin care l-a condamnat pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare în dosarul Zambaccian.

Adrian Năstase a fost prezent în sala de judecată, la fel şi fiul acestuia Andrei.
--------------------------------

Tribunalul Bucureşti judecă luni primul termen al procesului în care fostul premier Adrian Năstase, prin avocaţii săi, solicită contopirea pedepselor primite în dosarele 'Trofeul calităţii' şi 'Zambaccian'.

Cererea lui Năstase a fost depusă marţi, 21 ianuarie, potrivit Agerpres. Pe lângă contopirea pedepselor, Adrian Năstase ar putea primi un spor de pedeapsă dacă judecătorul va considera necesar, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Gigi Becali.

În prezent, Adrian Năstase se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce, pe 6 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul 'Zambaccian'. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul 'Trofeul calităţii', din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat. Prin contopirea celor două pedepse şi dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiţionată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.


×