x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bacău: Elevi filmaţi fără voia lor de un profesor

Bacău: Elevi filmaţi fără voia lor de un profesor

de Jurnalul National    |    13 Feb 2008   •   00:00

Un profesor de matematică de la un liceu din Bacău este acuzat de elevi că filmează orele de curs, în special situaţiile în care elevii sunt în situaţii umilitoare, şi apoi postează imaginile pe internet

Un profesor de matematică de la un liceu din Bacău este acuzat de elevi că filmează orele de curs, în special situaţiile în care elevii sunt în situaţii umilitoare, şi apoi postează imaginile pe internet, motivând că “aşa se va vedea nivelul învăţământului românesc”.

Elevii, părinţii acestora, dar şi colegii profesorului de matematică Ioan Ursu s-au declarat revoltaţi de practica umilitoare pentru copii a acestuia. Copiii spun că profesorul inovator i-a obligat într-o zi să meargă în capela unei biserici, unde era şi un mort într-un sicriu, ca să îmbine religia cu matematica.

 

Profesorul Ioan Ursu nu începe orele de matematică până când nu îşi instalează camera de filmat. Apoi începe să filmeze, fiind preocupat îndeosebi de momentele în care elevii nu ştiu răspunsurile. După ore, profesorul postează videoclipurile pe internet.

 “M-am gândit să filmez şi orele. Ele sunt mărturia nivelului scăzut al învăţământului din România şi nu există altă posibilitate de a arăta acest lucru decât aşa. Eu filmez ce se întâmplă în clasă, dacă elevul ştie, cum răspunde. Colegii mei îi instigă pe elevi să nu vină la clasă pentru că sunt grupuri de elevi care nu ştiu nimic şi profesorii vor să ascundă acest lucru”, a declarat Ioan Ursu Agenţiei Mediafax.

După ce filmele au fost postate pe internet, au apărut şi primele reacţii, începând de la elevi şi până la diriginţi şi părinţi.

Părinţii au venit la şcoală şi au cerut răspunsuri, mai ales că unii elevi au primit şi note proaste după ce au refuzat să-l ajute la filmări pe profesor.

 “Noi nu am semnat că suntem de acord ca elevii să fie filmaţi, au apărut liste semnate de copii în locul nostru. În aceste filme scoate în evidenţă doar aspecte negative, copiii erau speriaţi şi umiliţi şi apoi postaţi pe internet”, a declarat un părinte revoltat.

Unii elevi au acceptat să filmeze, dar au reclamat apoi că nu au putut fi atenţi la ore din această cauză.

 “I-a spus băiatului meu: tu filmezi. El a spus că nu vrea şi i-a pus doi. Cum să fie atent la oră dacă trebuia să ţină camera?”, s-a întrebat alt părinte.

În ciuda tuturor reacţiilor negative, profesorul Ursu vrea să îşi continue proiectul şi să îl ducă până într-acolo încât în fiecare clasă să fie instalată o cameră de filmat prin care să fie suprevegheate toate orele.

Carmen Ardeleanu, directroul adjunct al Liceului N.V. Karpen din Bacău, susţine că deocamdată nu se poate lua nici o măsură împotriva profesorului respectiv.

 “Domnul profesor este enigmă pentru noi. Nu ne respectă, nu respectă copiii, legea, meseria. Trebuie făcut ceva ca să-l oprim. Deşi copiii refuză să fie filmaţi, profesorul îi obligă şi îi filmează în timp ce îi numeşte «rebuturi». Nu este admisibil. El vrea să demonstreze că întreg sistemul este greşit, dar metoda folosită nu este bună. I-am cerut să-şi predea materia pentru că acum sunt clase cărora nu le-a încheiat media”, a precizat directorul adjunct al liceului.

Profesorul Ioan Ursu a fost reclamat şi la Inspectoratoratul Judeţean Şcolar Bacău şi că s-au făcut mai multe inspecţii de către mai multe comisii, însă deocamdată nu s-a luat nici o decizie.            

×
Subiecte în articol: observator elevi