x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Balcaniada poştaşilor cîştigată de români

Balcaniada poştaşilor cîştigată de români

de Dan Tomozei    |    31 Aug 2008   •   00:00

PERFORMANŢĂ ● Cei mai rapizi poştaşi
Pe o vreme capricioasă, însă numai bună de mărşăluit, poştaşi din nouă ţări şi-au dat întîlnire sîmbătă în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, la cea de-a 37-a ediţie a Balcaniadei Marşul Factorilor Poştali. La startul competiţiei, cîştigate şi la fete, şi la băieţi de România, s-au aliniat 72 de concurenţi.



PERFORMANŢĂ ● Cei mai rapizi poştaşi
Pe o vreme capricioasă, însă numai bună de mărşăluit, poştaşi din nouă ţări şi-au dat întîlnire sîmbătă în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, la cea de-a 37-a ediţie a Balcaniadei Marşul Factorilor Poştali. La startul competiţiei, cîştigate şi la fete, şi la băieţi de România, s-au aliniat 72 de concurenţi.

Startul competiţiei a fost dat de cele 27 de poştăriţe din Republica Moldova, Grecia, Turcia, Muntenegru, Macedonia, Albania, Bulgaria, Serbia şi România, care au avut de parcurs în marş distanţa de 5.000 de m. Încă de la start, cursa a fost luată pe cont propriu de botoşăneanca Andreea Arsinie (20 ani), care a reuşit în final să cîştige detaşat proba feminină. Aflată pentru prima oară la o astfel de competiţie, românca a declarat că acest concurs a fost mult mai greu decît munca de zi cu zi, unde nu există o presiune atît de mare pentru acoperirea distanţelor într-un timp cît mai scurt.

Trebuie menţionată prezenţa la Sibiu a turcoaicei Yeliz Ay Yldiz, de 30 de ani, cîştigătoarea a ultimelor două balcaniade şi locul 20 mondial, care s-a aliniat la start la numai două luni de la naşterea unui băiat.

Proba masculină a aliniat la start 45 de factori poştali, mulţi dintre ei deja obişnuiţi ai competiţiilor internaţionale de profil. Mult mai disputată, proba masculină, derulată pe distanţa de 10.000 m, a fost condusă rînd pe rînd de poştaşii turci şi români, pentru ca în final bacăuanul Constantin Brânză (30 ani) să cîştige pe ultimii metri lupta.

Arbitrată de arbitrii internaţionali de atletism, competiţia a avut parte de eliminări din concurs, pentru nerespectarea regulamentului şi stilului de alergare, dar şi de abandonuri.

Clasamentul general pe naţiuni a plasat România pe locul I la feminin şi locul III la masculin.

×
Subiecte în articol: observator