Corpul unui bărbat de 36 de ani a fost descoperit, sâmbătă dimineaţă, pe strada Şelari, din Centrul Istoric al Bucureştiului. Autorităţile au fost sesizate la ora 6 de de un cetăţean care trecea prin zonă şi a sunat la 112.
Echipajul medical de urgenţă nu a reuşit să resusciteze victima. Cadavrul a fost transportat la IML.
Conform unor surse judiciare, victima este un fost angajat SRI.
Din primele cercetări reiese că bărbatul a fost omorât în bătaie de un tânăr de 20 de ani. Surse au declarat pentru Antena 3 că agresorul era atât de beat încât a adormit în secţia de poliţie, în timpul anchetei.
Din declaraţiile martorilor, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică bărbaţii ar fi ieşit dintr-un club din zonă şi s-au luat la bătaie. Conform anchetatorilor, se pare că agresorul a vrut să îl jefuiască pe bărbatul de 36 de ani de cei 70 de lei pe care îi avea asupra sa.
Sâmbătă după-amiază, procurorii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele suspectului, urmând ca acesta să fie prezentat duminică judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. Acuzaţia este de tâlhărie urmată de moarta victimei.
Poliţiştii examinează imaginile înregistrate de camerele de supraveghere.