x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Belene - Centrala, pericol de mediu

Belene - Centrala, pericol de mediu

01 Mai 2007   •   00:00
Belene - Centrala, pericol de mediu

Fermierii romani şi bulgari şi-au exprimat ieri, in cadrul unei dezbateri organizate la Turnu-Măgurele, ingrijorarea cu privire la efectele nocive pe care le-ar putea avea asupra mediului funcţionarea centralei atomo-electrice de la Belene - Bulgaria (foto).

Oamenii au susţinut că pe viitor există pericolul ca produsele agricole să fie contaminate, iar acestea să afecteze sănătatea populaţiei. O altă primejdie ar fi interzicerea comercializării acestora pe piaţa Uniunii Europene din cauza deşeurilor radioactive.

COMEMORARE. In urmă cu trei zile la Zimnicea au avut loc manifestări prin care s-a comemorat accidentul nuclear de la Cernobal şi s-a protestat impotriva proiectului privind construcţia noii centrale din Bulgaria. De asemenea, in Teleorman, primarii din cele 97 de localităţi urbane şi rurale au semnat petiţii, circa 40.000 de cetăţeni exprimandu-şi intr-o singură săptămană, după cum a declarat preşedintele consiliului judeţean, Liviu Nicolae Dragnea, opţiunea pentru stoparea construcţiei unui astfel de obiectiv energetic.

×
Subiecte în articol: observator