x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romică Fleican, criminalul român arestat în Germania în 2017, a fost adus în țară

Romică Fleican, criminalul român arestat în Germania în 2017, a fost adus în țară

de Redacția Jurnalul    |    11 Iul 2024   •   08:44
Romică Fleican, criminalul român arestat în Germania în 2017, a fost adus în țară

Un bărbat condamnat în România pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav și tâlhărie, a fost arestat în Dorsten, Germania, și acum adus în țară. Autoritățile germane au refuzat, din 2017, să îl predea pe Romică Fleican, invocându-se condițiile precare din penitenciare.

În urma cooperării realizate prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și a unei acțiuni organizate de Poliția Germană, a fost depistat și arestat în Dorsten, Germania, un bărbat, de 35 de ani, din București, urmărit internațional pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav și tâlhărie.

Este vorba despre Romică Fleican, cunoscut ca Belitu.

Biroul SIRENE România a informat instanța emitentă a mandatului european de arestare și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, cu privire la arestarea bărbatului.

Urmăritul se află pe lista „MOST WANTED” a Poliției Române, fiind considerat periculos și violent.

La data de 17 iunie 2016, Biroul SIRENE România a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pe numele acestuia, solicitându-se arestarea, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare, emis de către Tribunalul București, pentru săvârșirea unor infracțiuni de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav și tâlhărie.

Practic, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2008, Fleican, împreună cu alți 3 bărbați, a intrat în incinta unei societăți comerciale, din județul Ilfov, pentru a sustrage fier, aceștia fiind surprinși de agenții de pază. Cei 4 bărbați au ucis unul dintre agenții de pază, prin lovirea repetată în zona capului cu bâte/obiecte metalice și pietre/bolovani.

Totodată, persoanele au lovit în mod repetat și alți 2 agenți de pază care au suferit leziuni grave, ce le-au pus viața în pericol.

Pentru faptele comise, Romică Flecain, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat la 20 ani de închisoare.

De la data introducerii alertei și până la data de 16 decembrie 2016, pe baza informațiilor obținute de către polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, întrucât au existat informații că persoana s-ar putea afla pe teritoriul Germaniei, Biroul SIRENE România a efectuat un schimb de date și informații cu Biroul SIRENE Germania, în vederea depistării celui în cauză. Astfel, la data de 16 decembrie 2016, bărbatul de 35 de ani a fost arestat în Germania, în vederea executării mandatului european de arestare, emis de către autoritățile române.

„La data de 3 iulie 2017, autoritățile germane au refuzat predarea persoanei către România, invocându-se aspecte privind condițiile de detenție din România, fiind aplicat un indicator de validitate pe teritoriul Germaniei. În perioada 22 aprilie 2024 și până în prezent, în urma colaborării directe efectuate între polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – SIRENE, magistratul delegat la Biroul SIRENE, judecătorul Tribunalului București și Biroul SIRENE Germania și, având în vedere că motivele refuzului predării au dispărut, în sensul că în România s-au îmbunătățit condițiile de detenție, omologii germani au luat decizia de a ridica indicatorul de validitate. În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru executarea mandatului european de arestare”, arată IGPR.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Romică Fleican criminal