x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Blocaj in vama - TIR-uri NATO, la Nadlac

Blocaj in vama - TIR-uri NATO, la Nadlac

24 Noi 2005   •   00:00

Un transport militar NATO destinat bazelor din Irak si Kosovo a fost blocat in vama Nadlac cateva zile, din cauza ca a ajuns la granita cu Romania mult mai devreme decat era prevazut.

Un transport militar NATO destinat bazelor din Irak si Kosovo a fost blocat in vama Nadlac cateva zile, din cauza ca a ajuns la granita cu Romania mult mai devreme decat era prevazut, dar si pentru ca MApN a intarziat sa transmita autoritatilor de la vama autorizatia necesara in astfel de cazuri. Purtatorul de cuvant al MApN, colonelul Cristinel Ghiga, a precizat ca Ministerul Apararii a primit la 17 noiembrie solicitarea de tranzitare a teritoriului Romaniei de catre transportul de tehnica militara, iar autorizatia se referea la datele de 22-23 noiembrie. Ghiga a confirmat faptul ca, abia ieri a fost transmisa catre vama Nadlac aprobarea legala necesara, in termenii prevazuti in solicitare.

Ieri, in terminalul pentru camioane din vama Nadlac, se aflau 29 de TIR-uri incarcate cu tehnica militara, transportul acesteia in Kosovo si Irak fiind contractat de o firma din Bucuresti si, respectiv, din Turcia. Trei dintre camioane erau romanesti si urmau sa duca echipamentele la o baza KFOR din Kosovo, in timp ce restul erau turcesti si plecau la Bagdad. Potrivit informatiilor obtinute de MApN, transporturile au ajuns in vama Nadlac la 19 si 20 noiembrie, cu cateva zile inainte de termenul de tranzitare pentru care au cerut autorizatie.

×
Subiecte în articol: observator vama