Principalul motiv al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat și reducerea drastică a numărului total de angajați, la nivel național, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane.
Situația a ajuns într-un punct în care concursurile de angajare nu mai atrag candidați întrucât salarizarea a devenit extrem de nemotivantă, în raport cu volumul uriaș de muncă. În câteva exemple, subliniem volumul impresionant de activitate desfășurat anual în sistemul CNAS/CAS. Astfel, în vederea decontării, se verifică aproximativ 8.500.000 de certificate medicale, 54.000.000 de rețete și 5.700.000 de bilete de trimitere către laboratoare. De asemenea, se decontează 113.000.000 de servicii de medicină primară, 37.000.000 de consultații în ambulatorii clinice și 8.000.000 de servicii medicale spitalicești.
Programul Național de Sănătate asigură tratamentul pentru 2.000.000 de bolnavi gravi, iar bugetul gestionat de CNAS se ridică la suma de 54 miliarde de lei, cel mai mare din țară din sistemul public.
În aceste condiții, în ultimii ani, numărul posturilor ocupate în sistemul de asigurări de sănătate public s-a redus de la 4.028 la doar 2.815, din cauza salariilor foarte mici în raport cu volumul, complexitatea și responsabilitatea activității. Având în vedere această situație critică, solicităm cu fermitate soluționarea problemelor expuse la nivelul Casei Naționale de Sănătate și a Caselor Județene de Asigurări de Sănătate.
Atragem atenția că întârzierea rezolvării problemelor și întreruperea activității prin declanșarea conflictului de muncă va avea următoarele consecințe:
• Nedecontarea prestațiilor medicale ale furnizorilor de servicii medicale (spitale, laboratoare, etc.) va genera tensiuni sociale majore, prin neplata salariilor personalului angajat, al voucherelor de vacanță, etc., și va pune în pericol continuitatea tratamentelor pentru pacienții cronici, inclusiv pentru beneficiarii programelor naționale de sănătate, pentru care medicația este vitală.
• Serviciile furnizate de angajații CAS, cum ar fi eliberarea formularelor, cardurilor naționale/europene, procesarea cererilor pentru dispozitive medicale și eliberarea adeverințelor, nu vor putea fi prestate.
• Cererile de recuperare a sumelor reprezentând concedii medicale depuse de angajatori nu vor fi plătite.
Menționăm că lucrătorii din sistemul național de asigurări de sănătate sunt cei care contractează validează, verifică și decontează serviciile realizate de toți furnzorii din sistemul național de sănătate.
În consecință, facem un apel urgent către autorități să ia măsuri imediate pentru rezolvarea problemelor semnalate. Ne dorim să găsim soluții viabile și să reîntregim sistemul de asigurări de sănătate cu specialiști corect plătiți, astfel încât să putem continua să oferim servicii de calitate populației și să asigurăm condiții decente de trai și de muncă angajaților noștri, potrivit unui comunicat de presă emis de Blocul Național Sindical.