x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Boc: Se va face recurs în cazul Spitalului Codlea

Boc: Se va face recurs în cazul Spitalului Codlea

04 Aug 2011   •   12:10

Premierul Emil Boc a anuntat, astazi, la postul public de radio ca in cazul deciziei Curtii de Apel Brasov privind suspendarea aplicarii hotararii de guvern pentru sistarea finantarii Spitalului municipal din Codlea se va face recurs.

"Este un caz izolat, se va face recurs si vom astepta solutia instantei. Nu avem sentinta definitiva, avem doar o cale de atac exercitata, va mai fi inca una", a comentat Emil Boc cu privire la decizia Curtii de Apel Brasov. El a subliniat ca decizia ministrului Sanatatii, Attila Cseke, de transformare a unor spitale in case de batrani a fost una corecta.

"Masura pe fond este corecta, a ministrului si a avut si are sustinerea Guvernului si a mea personal, pentru ca foarte multe unitati spitalicesti care au fost restructurate erau doar centre de triere. Asa cum se spune in limbaj romanesc, acolo se murea cu zile. Ajungeai acolo dar nu se putea face decat sa constate, sa-si dea ceva, o aspirina, un algocalmin sau sa-ti dea un calmant si sa te trimita mai departe, la un alt spital", a mai spus premierul, potrivit Agerpres.

Curtea de Apel Brasov a decis, ieri, suspendarea aplicarii hotararii de guvern privind sistarea finantarii Spitalului municipal din Codlea, incepand cu 1 aprilie. Hotararea instantei inseamna ca spitalul se poate redeschide, Casa de Asigurari de Sanatate fiind obligata sa incheie un contract cu spitalul.

Managerul Spitalului Municipal Codlea, dr. Claudia Coste, a declarat ca este o mare realizare solutia data de instanta, iar activitatea la Spitalul municipal Codlea va incepe cel mai probabil de la 1 septembrie.

Spitalul municipal din Codlea a fost inchis de Ministerul Sanatatii la 1 aprilie, alaturi de spitalele din municipiul Sacele si orasul Victoria. Spitalul din Sacele este in continuare inchis, iar spitalul din Victoria este in curs de privatizare.

×