Premierul Emil Boc a cerut miniştrilor ca până la data de 1 martie să finalizeze lista proiectelor pe care le vor derula în regim de parteneriat public privat. El a menţionat că obiectivul este reluarea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov şi tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti. Toate aceste noi proiecte vin după ce, în urmă cu doar câteva luni, se punea punct negocierilor dure pentru concesionarea tronsonului Comarnic Braşov. Pe atunci, statul român vroia să concesioneze pe 25 de ani grupului Aktor - Vinci o parte din autostrada spre munte, autostradă cu un trafic evaluat la 60.000 de maşini pe zi. Asocierea s-ar fi ales lejer cu un profit de 180 de milioane pe an! O adevărată ofertă pentru constructor. La scurt timp însă, CNADNR şi-a adus aminte că finanţarea promisă de Aktor - Vinci de la BERD contravine contractului de concesiune semnat cu consorţiul şi, mai mult, dezavantajează statul roman. Mai mult, constructorii au venit cu cereri de garanţii de la stat, garanţii uriaşe care ar fi atras rapid atenţia instituţiilor de profil. Imediat partea franceză a asocierii a rupt contractul cu Aktor. În acest moment, Ministerul Transporturilor trebuie să reia licitaţiile pentru tronsonul Comarnic – Braşov.