Membrii trupei Proconsul au fost implicaţi, vineri, într-un accident rutier, în drum spre Suceava, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Potrivit lui Epureanu, maşina în care se aflau cei de la Proconsul s-a răsturnat pe DN 2, între localităţile sucevene Roşiori şi Vadu Moldovei.
"Toată lumea e în regulă. Nimeni nu a pățit nimic. Mașina e răsturnată, așteptăm să vină o macara să o ridice. Apoi vom pleca la Suceava, unde vom susține un concert", a zis Bodo într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 Tv.
Bogdan Marian, cunoscut sub numele de Bodo, a mai fost implicat într-un accident rutier uşor în anul 2010, la Constanţa, iar permisul i-a fost suspendat atunci pentru 60 de zile. El a pătruns într-o intersecţie fără să se asigure şi a acroşat un alt autoturism.