x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DOSARUL TRANSFERURILOR. Contestaţia în anulare depusă de Borcea, respinsă de CAB

DOSARUL TRANSFERURILOR. Contestaţia în anulare depusă de Borcea, respinsă de CAB

28 Apr 2014   •   10:12
DOSARUL TRANSFERURILOR. Contestaţia în anulare depusă de Borcea, respinsă de CAB

Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de Cristian Borcea împotriva deciziei prin care acesta a fost condamnat în dosarul transferurilor din fotbal. Decizia CAB este definitivă.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis pe 4 martie condamnarea la închisoare cu executare a celor opt inculpaţi din dosarul transferurilor din fotbal.

George Copos, fostul acţionar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua - la 3 ani şi 6 luni de detenţie, Cristian Borcea, fost acţionar la FC Dinamo - 6 ani şi 4 luni, Ioan Becali - 6 ani şi 4 luni, Victor Becali - 4 ani şi 8 luni. De asemenea, Jean Pădureanu, fost preşedintele al Clubului Gloria Bistriţa, a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în acelaşi dosar, Gheorghe Popescu - la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Neţoiu - la 3 ani şi 4 luni de detenţie cu executare.


×