x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Bucureşti - Apa se opreşte in mai multe zone

Bucureşti - Apa se opreşte in mai multe zone

de Jurnalul National    |    10 Sep 2007   •   00:00

Apa potabilă va fi oprită, in săptămăna 10-17 septembrie, in mai multe zone din Bucureşti, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare.

Astfel, astăzi va fi oprită apa la Circul de Stat; măine, la consumatorii din perimetrul străzilor Nicolae Titulescu, intre Calea Griviţei şi Bd. Banu Manta, Trans Selena SRL, BCR Sucursala Titulescu 163.

Tot măine nu vor avea apă locuitorii de pe Calea Victoriei, Str. Academiei, Str. Biserica Răsvan, Doamnei, Calea Victoriei intre Lipscani şi Bd. Regina Elisabeta, Calea Victoriei intre Piaţa Senatului şi Bd. Regina Elisabeta.

Măine va fi oprită apa la consumatorii din Str. Lanului şi celor din perimetrul Crăişorului, Mărgeanului, Barca, Dumbrava Nouă. Miercuri, 12 septembrie, consumatorii din Str. Liviu Rebreanu, blocurile M12, 21B şi 21C, nu vor avea nici ei apă, iar joi, 13 septembrie, cei care locuiesc pe străzile Theodor Pallady, Nicolae Grigorescu.

De asemenea, joi nu vor avea apă consumatorii de pe străzile Bd. I. C. Brătianu, Spitalul Colţea, Palatul Şuţu, Ion Ghica, Ion Nistor, Doamnei. Intre Blănari şi Bd I.C. Brătianu, şi persoanele de pe străzile Crăişorului, Mărgeanului, Barca şi Dumbrava Nouă.

×
Subiecte în articol: observator