x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Bucureşti, mon amour", pour toujour

"Bucureşti, mon amour", pour toujour

de Daniela Cârlea Şontică    |    17 Sep 2009   •   00:00

Impunătorul hol al clădirii Primăriei Generale a Capitalei, ea însăşi un model arhitectural, găzduieşte pentru zece zile o frumoasă expoziţie de pictură intitulată "Bucureşti, mon amour".



Publicul larg poate intra să admire peste 50 de tablouri ale artistulului Vitalie Butescu în care sunt zugrăvite cele mai frumoase clădiri bucureştene. Palatul CEC-ului, Casa Minovici, clădirea Primăriei, Ateneul, Biserica Stavropoleos, Palatele Cantacuzino, Cotroceni şi cel de la Mogoşoaia, dar şi alte clădiri istorice sunt redate în culori pastelate şi tuşe sentimentale care trădează ataşamentul pictorului faţă de Capitală.

Născut la Chişinău în 1972 şi licenţiat al Academiei de Arte din Cluj-Napoca, Vitalie Butescu este un artist îndrăgostit de Bucureşti şi ne-a mărturisit că a lucrat la acest proiect vreme de un an, redând frumuseţile oraşului de pe Dâmboviţa în toate cele patru anotimpuri.

Evenimentul face parte din seria de manifestări dedicate celor 550 de ani de la atestarea documentară a Bucureştilor şi este organizat de Primăria Capitalei, ArCuB şi Alumnus Club pentru UNESCO. Expoziţia poate fi vizitată între orele 9:00-15:00, zilnic, până la 25 septembrie.

×
Subiecte în articol: observator