A-nceput de ieri să circule un nou tren. Pleacă de la linia 13, din Gara de Nord, şi se opreşte lângă aeroport. Este noua rută care leagă Aeroportul "Henri Coandă" de Gara de Nord, ajutând călătorii să economisească timp şi bani. Şi cam dă bătăi de cap taximetriştilor care s-au chinuit 20 de ani să-şi împartă teritoriul de la Otopeni.
Casele de bilete de la Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni au început de ieri să vândă bilete de tren pentru cei care vor să ajungă în Bucureşti. Acestea mai pot fi cumpărate din staţiile CFR şi din agenţiile de voiaj. O călătorie cu trenul între Gara de Nord şi aeroport costă 6 lei, iar drumul durează 45 de minute. Elevii, studenţii, pensionarii şi moţii beneficiază şi pe această rută de reducerile cu 50%, iar copiii sub 5 ani vor călători gratuit. Moţii călătoresc la jumătate de preţ în baza Legii 33/1996, care garantează unele drepturi economice locuitorilor din Munţii Apuseni. Trenul circulă din oră-n oră, de la 5:15 până la 23:23, iar transportul între haltă şi aeroport se face cu un autocar special, şi acesta fiind inclus în preţul biletului. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, ne-a asigurat încă de luna trecută că proiectul nu a necesitat nici o investiţie, iar dacă nu va avea succes, se va renunţa la el. "Nu este o soluţie formidabilă, însă poate îmbunătăţi transportul până la Otopeni, până când vom putea finanţa şi realiza alte soluţii mai scumpe", declara Berceanu cu o lună înaintea inaugurării. Reprezentanţii SNCFR spun că trenul poate circula pe această rută cu o viteză mai mare, astfel încât să parcurgă dinstanţa între Gara de Nord şi halta Otopeni în 16 minute în loc de 30. Proiectul fără investiţii, cu toate avantajele şi dezavantajele lui, ar putea rămâne singura soluţie de îmbunătăţire a circulaţiei între aeroport şi Capitală în următorii ani, dacă ţinem cont de faptul că Primăria Capitalei a anunţat ieri că nu are fonduri pentru realizarea liniei de metrou între Gara de Nord şi Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni şi vrea să cedeze documentaţia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
DRUMUL PIETRUIT
Ministerul Tranporturilor a pus la dispoziţia călătorilor 18 perechi de trenuri pentru ruta "Henri Coandă Expres" şi ne asigură că transferul de la staţia Aeroport până la terminalele Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" va fi asigurat fără probleme de autocare speciale care vor circula într-un grafic orar corelat cu mersul trenurilor. Nenorocirea e că drumul care leagă halta de terminalele aeroportului a fost amenajat în pripă ca să se poată pune la dispoziţia călătorilor această rută, în lipsă de ceva mai bun. Autocarele cu 50 de locuri reuşesc foarte greu să se strecoare printre casele oamenilor, pe străduţa îngustă, pietruită în grabă. Drumul nu e lung, poate fi parcurs în câteva minute, însă deja ridică o problemă politică PNL vs PD-L: primarul oraşului Otopeni, Gheorghe Constantin Silviu, este în opoziţie (PNL), pe când cel care a pus la cale proiectul, ministrul Radu Berceanu, este la PD-L. Astfel stând lucrurile, drumul fără de care nu se poate asigura transportul între haltă şi aeroport a rămas neasfaltat după alegerile din vară, deci va rămâne aşa şi în continuare, până la "noi ordine" - eventual până-l va asfalta Berceanu.
DESPĂGUBIRI RETROACTIVE
Cum nu există proiect fără scandal, nici legătura Bucureşti-Otopeni nu putea să rămână fără o inaugurare "cu strigături". La primele ore ale dimineţii a apărut în halta P.O. Aeroport şi un nene care-a aşteptat jurnaliştii să-şi spună păsul: omul susţine că este proprietar cu acte-n regulă pe bucata de pământ dintre şina de cale ferată şi drumul public, unde a fost plasată staţia de autobuz, deci vrea să fie despăgubit regeşte de statul român. "Este într-adevăr un proprietar care a fost pus în posesie imediat după '90 în pripă, dar practic ar fi nul acel act. Ar trebui ca Primăria să-i găsească o altă locaţie. Este o anomalie acolo. Şi SNCFR poate găsi o soluţie de a-l despăgubi pe proprietar pentru terenul respectiv care oricum nu avea nici o valoare acolo. Creştea grâu şi porumb eventual. Nici autorizaţie de construire nu putea să obţină în zona respectivă, iar acum, când nimeni nu mai cumpără terenuri, e mană cerească pentru el", spune inginerul Ion Stanciu, şef Cadastru la Primăria Otopeni. Proprietarul a fost deja şi în audienţă la primar să ceară despăgubiri. Primăria a discutat şi cu reprezentanţii SNCFR, iar acum se caută soluţii.
Citește pe Antena3.ro
Karina Knapek/Jurnalul Naţional