Târgul de joburi pentru absolvenţi menţine trendul, cea mai mare ofertă fiind în această toamnă pentru absolvenţii de licee şi şcoli de meserii. Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) organizează vineri, 24 septembrie 2010, începând cu ora 9:00, o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi.
Cei care caută un loc de muncă sunt aşteptaţi în Foaierul Palatului Naţional al Copiilor, din Bdul Tineretului nr. 8-10, Sector 4, Bucureşti. Până în acest moment şi-au anunţat participarea 143 de agenţi economici, cu o ofertă de 2.610 de locuri de muncă, dintre care cele mai multe sunt pentru studii medii, respectiv 1.069, şi pentru muncitori calificaţi, respectiv 929, în timp ce pentru studii superioare sunt numai 355, iar pentru muncitori necalificaţi 257. Ofertele agenţilor economici se primesc până la data de 23 septembrie, la sediul AMOFM Bucureşti, iar numărul ofertelor ar putea să crească până la data desfăşurării târgului de locuri de muncă.