x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Camera Deputaţilor - Interzicerea cianurii, amănată

Camera Deputaţilor - Interzicerea cianurii, amănată

de Jurnalul National    |    19 Iun 2007   •   00:00

Conducerea Camerei Deputaţilor a respins cererea a doi senatori ai UDMR şi respectiv PRM privind discutarea in procedură de urgenţă a unui proiect de lege care interzice folosirea tehnologiei bazate pe cianuri in minerit.


INIŢIATORI. Senatorii Eckstein Kovacs Peter (UDMR) şi Gheorghe Funar (PRM) au făcut această solicitare, arătănd că iniţiativa lor legislativă "nu are coloratură politică", a fost făcută "din respect pentru cetăţeni şi mediu" şi "se bucură de o largă susţinere a societăţii civile". Cu toate acestea, conducerea Camerei a decis ca proiectul de lege să fie dezbătut in procedură normală, cu menţiunea ca termenul de depunere a raportului din partea comisiilor parlamentare să fie căt mai scurt. Amendamentul la Legea minelor iniţiat de senatorii Funar şi Eckstein, care propune interzicerea totală a cianurii in minerit, a fost respins de plenul Senatului la 30 mai, fiind trimis Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională. Potrivit amendamentului la Legea minelor: "Activitatea minieră, bazată pe folosirea tehnologiei prin cianuri, in orice etapă a exploatării aurului şi argintului, precum şi in orice etapă a procesării şi innobilării reziduurilor este interzisă".

  • Mediafax

×
Subiecte în articol: verde!