x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Caminul de batrani Asertivo vine in ajutorul varstnicilor cu probleme de sanatate

Caminul de batrani Asertivo vine in ajutorul varstnicilor cu probleme de sanatate

30 Aug 2021   •   12:26
Caminul de batrani Asertivo vine in ajutorul varstnicilor cu probleme de sanatate

De regulă, nu prea ne place să cerem ajutor, pentru că îl considerăm un semn de vulnerabilitate din partea noastră. Nici chiar atunci când vârsta își spune cuvântul nu ne facem suficient curaj să spunem ceea ce avem nevoie. La fel procedează și majoritatea celor dragi nouă, ajunși la o vârstă respectabilă, dar și o altă motivație a lor este că nu vor să fie o povară pentru ceilalți.

Oricât ai fi de ocupat, trebuie să îți faci timp și să te gândești bine dacă nu cumva internarea într-un cămin de bătrâni, cum este și https://www.asertivo.ro/ este cea mai bună soluție. De altfel, după cum susțin și specialiștii, există și unii indicatori prin care poți să îți dai seama mai ușor dacă este cazul să procedezi așa sau nu.

 

Fluctuații de greutate

 

Dacă până acum ceva vreme persoana respectivă, una slăbuță de felul ei, s-a îngrășat brusc, sau invers, este semn că starea sa de sănătate nu mai este una chiar atât de bună. Mergi la un consult medical și vezi care este problema. S-ar putea ca aceste probleme cu greutatea să fie una dintre manifestările unor afecțiuni grave, care să necesite supravegherea ei permanentă. Cum însă nu ai timpul fizic necesar să te ocupi de aceasta, o soluție bună este să apelezi la un centru specializat, un cămin de bătrâni, unde va primi cea mai bună îngrijire medicală și supravegherea permanentă de care are nevoie.

 

Stări de nervozitate… ”din senin”

 

Atunci când observi că părintele tău, bunicul sau o persoană dragă ție are schimbări bruște de dispoziție, trece rapid de la o stare la alta, se enervează ”din senin” după cum se spune, este cazul să îți pui câteva semne de întrebare. De multe ori, aceste stări schimbătoare sunt cauzate de anumite afecțiuni, sau poate că lipsa de socializare și singurătatea sunt cele care le produc. Discută cu un cadru medical de specialitate și vezi dacă nu cumva acesta recomandă internarea într-un cămin de bătrâni. După cum spuneam mai sus, aici aceștia au parte de supraveghere non-stop, asistență medicală, dar și mai multe persoane cu care pot socializa, și astfel singurătatea să nu le mai creeze probleme. Nu uita să mai treci și tu pe la centru, și vei observa că schimbarea în bine este una chiar evidentă.

 

Pierderea interesului față de pasiunile sale

 

Cel mai bun semn că depresia și-a făcut simțită prezența și s-a instalat în viața vârstnicului este și pierderea interesului față de ceea ce îl interesa până acum. O socializare constantă este, de cele mai multe ori, cea mai bună metodă de a-i scoate din această stare, și iată cum un cămin de bătrâni redevine soluția salvatoare.

 

Nu iese zile întregi din casă

 

Au trecut câteva zile bune de când cel drag ție nu a mai ieșit din casă, pare apatic, iar această stare s-a mai petrecut de câteva ori în trecut? Este clar, singurătatea îl apasă prea mult. Și nu, căminul de bătrâni nu este un loc unde aceștia petrec în uitare până trec în neființă, ci este un loc unde vor avea parte inclusiv de multe activități și jocuri, chiar și excursii. Ca să nu mai amintim de posibilitatea de a-și face noi prieteni. Sună bine, nu-i așa?

 

Facturile nu mai sunt plătite

 

S-au adunat câteva luni în care facturile nu au mai fost plătite, a fost uitat locul unde depozita de obicei anumite chitanțe, nu mai știe dacă a plătit sau nu… Sunt câteva indicii care îți spun că bunicul tău are nevoie de ajutor medical de specialitate. Ar putea fi un Alzheimer sau demență, două afecțiuni greu de gestionat fără ajutor de specialitate, iar internarea într-un centru de bătrâni ar putea fi soluția atât pentru el – de a primi ajutor profesionist, cât și pentru tine – ai liniștea că este bine îngrijt.

Tot semne că lucrurile au început să ”scârțâie” ar putea fi și faptul că uită să își ia medicamentele sau neglijează orele de administrare, sau poate că suferă de pierderi constante de memorie. Dacă mai degrabă își aduce aminte ce s-a întâmplat acum 30 de ani, pe 16 septembrie, marți, decât ce a mâncat dimineață la micul dejun, este clar că decizia internării într-un centru de bătrâni a devenit doar o chestiune de zile.

 

Dificultăți de poziție

 

Un alt indicator care îți spune că vârstnicul are nevoie de ajutor permanent este dificultatea de a se deplasa, de a se ridica într-o anumită poziție și imposibilitatea de a îndeplini sarcinile zilnice: făcutul patului, prepararea mesei sau chiar mersul prin piață.

Din acest motiv, locuința pare dezordonată, găsești frecvent ambalaje de produse pe jos, multe alimente sunt expirate. Mai grav, ai venit într-o vizită pe neașteptate și gazele erau pornite, fără flacără. Sunt situații cu care te poți confrunta și care te anunță că este timpul ca persoana respectivă să aibă parte de ajutor, de îngrijire permanentă, pe care le găsește la căminul de bătrâni. Nu mai amâna, orice clipă contează, și o tragedie se poate întâmpla oricând.

 

Neglijarea igienei personale

 

Atunci când igiena personală este neglijată, este semnul prin care afli că acea persoană dragă ție nu mai are posibilitatea să se îngrijească singură. Dacă altă alternativă nu există, atunci și internarea într-un cămin de bătrâni poate fi soluția pentru această problemă.

Nu-ți face inutil procese de conștiință. În prezent, cămine de bătrâni oferă acestora servicii de calitate, care le pot face rezidenților de aici o senectute mai ușoară, lipsită de multe griji!

×