x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Persoană prinsă în flagrant în timp ce transporta 8 kilograme de canabis

Persoană prinsă în flagrant în timp ce transporta 8 kilograme de canabis

21 Iun 2024   •   21:30
Persoană prinsă în flagrant în timp ce transporta 8 kilograme de canabis

O persoană a fost prinsă în flagrant în timp ce transporta 8 kilograme de canabis, destinate comercializării. Două persoane au fost arestate prevntiv în acest caz.

Polițiștii BCCO București și procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut cercetări cu privire la activitatea infracțională a două persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

Astfel, miercuri, una dintre persoane ar fi fost prinsă în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi transportat 8 kilograme de canabis, destinate comercializării.

Din cercetări a reieșit faptul că suspecții ar fi procurat din Spania și introdus în țară, prin intermediul unei firme de curierat, cantitatea de drog de risc, ascunsă într-un colet ce ar fi conținut mai multe produse alimentare.

Joi, procurorii DIICOT au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: canabis politie flagrant