x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Carantina în comuna Gornet, județul Prahova, se încheie miercuri, la ora 22:00

Carantina în comuna Gornet, județul Prahova, se încheie miercuri, la ora 22:00

05 Aug 2020   •   16:23
Carantina în comuna Gornet, județul Prahova, se încheie miercuri, la ora 22:00

Carantina instituită în comuna Gornet, județul Prahova, pe data de 22 iulie, se va încheia la termen, miercuri, la ora 22:00, potrivit Instituției Prefectului Prahova. 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova a adoptat, miercuri, o hotărâre privind ridicarea carantinei zonale în comuna Gornet, începând cu data și ora emiterii ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau al persoane desemnate de acesta. 

În perioada următoare, starea de sănătate a populației din Gornet va fi monitorizată prin intermediul asistenței medicale primare, sub supravegherea Direcției de Sănătate Publică. 

Conform anchetelor epidemiologice efectuate de către DSP Prahova, în perioada 22 iulie - 3 august au fost depistate 13 cazuri noi de infecţie COVID-19, dintre care patru au fost din comunitate şi nouă au fost din rândul contacţilor celor 15 cazuri confirmate înainte de instituirea carantinei zonale.

Dintre cele patru cazuri din comunitate, două sunt izolate în spital, iar două la domiciliu. Pentru acestea au fost identificaţi zece contacţi, patru având test RT-PCR pentru SARS-CoV-2 negativ şi ceilalţi şase fiind carantinaţi la domiciliu.
 

×
Subiecte în articol: gornet carantina prahova