x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Rompetrol - Din arest, Omar il acuza pe Patriciu

Cazul Rompetrol - Din arest, Omar il acuza pe Patriciu

de Violeta Fotache    |    17 Mar 2006   •   00:00
Cazul Rompetrol - Din arest, Omar il acuza pe Patriciu

Omar Hayssam a fost din nou ieri dus la Parchetul General, pentru a treia oara in aceasta saptamana. Reintors in arestul preventiv, sirianul l-a acuzat pe Dinu Patriciu printr-o scrisoare. Azi, cand instanta va judeca recursul la nearestarea presedintelui Rompetrol, Serban Mihailescu este asteptat la ancheta.

A treia oara saptamana asta s-a aflat ieri la Parchetul General sirianul Omar Hayssam. Ca si la primele doua vizite la procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT), Omar a fost transportat cu alaiul necesar unui inculpat grav bolnav (cancer la colon) si acuzat de terorism: "salvare" si mascati. Dupa trei ore de discutii, inainte de a se intinde pe targa, Omar Hayssam a declarat presei ca a venit la Parchet sa ceara restituirea unor bunuri ridicate la perchezitie. "Am venit sa cer niste acte, telefoane si calculatorul!", a spus incatusatul.

DE DUPA GRATII. La doar cateva ore dupa ce el a ajuns din nou pe patul de arest, reprezentantii sai au difuzat presei o scrisoare olografa, in care Hayssam face dezvaluiri de natura acuzatoare la adresa presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu.

Din spatele gratiilor, sirianul, suparat pe declaratiile facute de Patriciu, dezvaluie ca a avut relatii de afaceri cu acesta. Reamintim ca dupa aparitia in presa a unei fotografii cu Patriciu, Omar si Dorin Marian, aflati intr-un bar sudanez, presedintele Rompetrol a negat faptul ca ar fi avut legaturi de afaceri cu sirianul.

SCRISOAREA. Sub titlul: "Patriciu e obisnuit sa arunce cu noroi in partenerii de afaceri", Hayssam descrie pe o pagina si jumatate relatia pe care a avut-o in 2001 cu Dinu Patriciu. "(...) In anul 2001 s-a prezentat la mine la birou impreuna cu un director general din Rompetrol si un om de afaceri arab, pentru a-l sprijini sa intre pe piata sudaneza in vederea concesionarii unor campuri petrolifere. In acest sens, am intocmit un protocol de intermediere intre mine si Rompetrol pe care Patriciu m-a rugat sa il semnez dupa intoarcerea din Sudan spunand ca e un om de onoare si ca isi va onora toate obligatiile fata de noi, respectiv procentul din afacere."

In urma acestei intalniri, Omar Hayssam recunoaste ca a plecat alaturi de Patriciu in Sudan, unde i-a intermediat mai multe intalniri cu oameni de afaceri, ministri, presa si chiar cu presedintele sudanez. Omar mai spune ca afacerea a picat pana la urma pentru ca Dinu Patriciu a incercat sa schimbe termenii intelegerii verbale. "(...) Dupa ce si-a vazut sacii in caruta, domnul Patriciu mi-a spus: Domnule Omar, daca va intereseaza sa intrati cu noi in afaceri, trebuie sa platiti doua procente din valoarea contractului. Atunci i-am zis sa uite numele meu si de vizita pe care am avut-o in Sudan."

AZI, RECURSUL. Dupa o amanare de o saptamana, Curtea de Apel Bucuresti va judeca azi recursul procurorilor impotriva nearestarii omului de afaceri Dinu Patriciu. Procurorii trebuie sa precizeze daca retrag sau nu recursul scris formulat si impotriva hotararii privindu-i pe cei doi parteneri americani ai lui Patriciu, Phil Stephenson si Colin Hart. Surse judiciare ne-au precizat aseara ca Parchetul nu-si va retrage nici un recurs.

AUDIERI. Procurorii continua investigatiile in cazul legat de "Ordonanta Rompetrol", data de fostul guvern Adrian Nastase, prin care datoriile istorice ale Petromidia, de 603 milioane de dolari, au fost transformate in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani. Termenul initial de scandenta al Ordonantei 118/2003, care ar fi fost data cu incalcari ale legii, era de 20 de ani.

INFRACTIUNE. Emiterea cu buna stiinta de acte guvernamentale in scopul satisfacerii unor interese "clientelare", cu posibila consecinta a prejudicierii bugetului de stat, este o fapta grava care, potrivit unor surse apropiate anchetei, ar putea determina declansarea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de subminare a economiei nationale.

SI MICKI
Senatorul Serban Mihailescu (foto), fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, este astazi asteptat de procurorii DIICOT pentru a fi audiat ca martor in dosarul privind "Ordonanta Rompetrol". Programata ieri pentru aceste discutii, Rodica Stanoiu nu s-a prezentat la Parchet, fiind plecata la Paris. Luni este asteptat Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei, iar marti ex-premierul Adrian Nastase.

REPLICA ROMPETROL
Dinu Patriciu a sustinut ieri, printr-un comunicat de presa, ca Omar Hayssam nu a avut nici un aport la negocierile desfasurate de Rompetrol in Sudan. Acesta ar fi incercat fara succes sa-si dovedeasca utilitatea, dar a fost respins. Potrivit Rompetrol, vizita din 2001 a fost organizata la propunerea ambasadorului Sudanului la Bucuresti, Bashir Mohamed El Hassan. Oficialul i-a recomandat lui Patriciu sa colaboreze cu o firma din Sudan, SMT, pe care sa o contacteze prin intermediul Lufar Ltd., condusa din Brasov de omul de afaceri Vasile Kraila. La insistentele Lufar Ltd., delegatia Rompetrol s-a intalnit o data cu Hayssam. Ulterior, acesta s-ar fi autoinvitat la intalnirile delegatiei cu directorul SMT si cu ministrul sudanez al energiei, dr. Awat Ahmed al-Jaz. (Miruna Pasa)

×