x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cazul Teo Peter - Soferul nu a fost citat

Cazul Teo Peter - Soferul nu a fost citat

de Ana Ilie    |    Radu Crivat    |    04 Feb 2006   •   00:00
Cazul Teo Peter - Soferul nu a fost citat

Autoritatile romane incearca tardiv sa ajute familia lui Teo Peter. Seful statului se declara surprins negativ ca un roman ar fi refuzat sa depuna marturie. Taximetristul, care se afla la volanul masinii terciuite de puscasul marin, revine si declara ca autoritatile americane nu l-au citat niciodata oficial.

Cazul Teo Peter - Taximetristul nu a fost citat Autoritatile romanesti incearca tardiv sa ajute familia lui Teo Peter. Razvan Mihai Ungureanu a avut o convorbire telefonica cu Condoleezza Rice, solicitand sprijinul Departamentului de Stat pentru identificarea unei solutii care "sa ofere familiei Peter posibilitatea de a-si redobandi, intr-un cadru legal, demnitatea". Ungureanu a transmis "surprinderea si regretul fata de decizia instantei militare americane", in vreme ce secretarul de stat american a exprimat regretul pentru moartea artistului roman si a transmis condoleante familiei acestuia.

AMARACIUNE. Traian Basescu a declarat ieri ca nu poate sa nu observe ca un roman nu a vrut sa mearga in SUA pentru a fi martor la procesul sergentului VanGoethem, implicat in accidentul soldat cu moartea lui Teo Peter. "Putea sa se duca soferul de taxi, pe care nu il invinuiesc, probabil nu a realizat importanta. A fost si o lipsa de comunicare a autoritatilor, ca daca ne-ar fi informat ca martorul nu se duce, probabil l-am fi rugat, i-am fi creat toate conditiile sa se duca", a precizat seful statului. Basescu a mai spus ca autoritatile urmeaza sa faca o evaluare pentru a vedea ce se poate face in continuare.

IMPLICARE. In replica, soferul masinii in care a murit Teo Peter, Marian Chiru, spuna ca "nu isi permite sa comenteze ce spune seful statului", dar, in acelasi timp, sustine ca nu a fost niciodata citat oficial in procesul lui VanGoethem, pentru a se prezenta in fata instantei si a depune marturie. "Au venit la mine, la un moment dat, un procuror american si un translator de la ambasada si m-au intrebat, cu jumatate de gura, daca vreau sa merg la proces.

Le-am spus ca nu si asa a ramas", a declarat aseara Chiru. De asemenea, taximetristul a declarat ca se va implica intr-o actiune civila deschisa de rudele lui Teo Peter, daca i se va cere acest lucru.

TARDIV. Premierul Calin Popescu Tariceanu a aratat ieri, din nou, disponibilitatea Guvernului de a asista financiar familia lui Teo Peter pentru angajarea unei case de avocati in SUA, in cazul in care aceasta va decide sa conteste decizia curtii militare americane in cazul VanGoethem. Potrivit purtatorului de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, familia lui Teo Peter va beneficia de asistenta permanenta din partea expertilor Ministerului de Externe si Ministerului Justitiei. In timpul discutiilor care au fost purtate ieri seara la Guvern cu ocazia intalnirii dintre premier si familia basistului de la Compact, fiul lui Teo Peter a aratat ca gestul premierului este unul binevenit, deoarece "demnitatea sa ca roman, nu doar ca fiul al tatalui sau, a fost atinsa".

×
Subiecte în articol: observator peter teo peter